Sibianul ce primea indemnizație de creștere a copilului de 35.000 de euro va beneficia de doar 1.000 de lei lunar, inspectorii de la FISC stabilind că suma imensă era nejustificată. În plus, bărbatul ar putea fi obligat să returneze banii necuveniţi.

Indemnizaţia de creştere a copilului în valoare de aproximativ 35.000 de euro pe care a primit-o timp de patru luni un bărbat din judeţul Sibiu a fost recalculată, după ce controlul ANAF a stabilit că beneficiarul ei obţinuse venituri mult mai mici decât cele declarate. Acum, bărbatul primeşte puţin peste 1.000 de lei.

”Am primit de la ANAF o hârtie prin care se precizează alte sume decât cele pe care le-am avut iniţial. În urma raportului, a fost efectuată recalcularea indemnizaţiei. Nu este vorba despre o sistare a ei, ci de o recalculare”, a declarat pentru News.ro directorul Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale Sibiu, Ioan Boţa.

Sibianul căruia i-a fost recalculată indemnizaţia de 35.000 de euro spune că declaraţiile sale de venituri au fost reale şi că a achitat integral statului toate taxele.

„Declaraţiile mele de venituri pentru anii 2010-2015 au fost redactate de personal contabil de specialitate într-un moment în care nu se punea problema ca indemnizaţiile de creştere a copilului să nu mai fie plafonate. Toate declaraţiile mele de venituri au fost conforme realităţii şi mi-am achitat integral şi la timp toate taxele şi impozitele datorate statului român. Acestea au reprezentat sume importante. În baza acestor venituri fiscalizate mi s-a stabilit indemnizaţia”, scrie, într-un mesaj transmis News.ro, sibianul Liciniu Lupu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News