”Revenirea la forma iniţială a indemnizaţiei pentru creşterea copilului sunt convinsă că va fi discutată odată cu revenirea salariilor, pentru că este o măsură care a fost luată împreună cu reducerea salariilor. Sunt convinsă că indicatorii economici pe luna aprilie vor prezenta dacă acest lucru este posibil sau nu. Analiza pe luna aprilie a indicatorilor macroeconomici va stabili clar dacă acest lucru este posibil sa nu, iar dacă acest lucru va fi posibil, cu siguranţă va avea loc şi revenirea salariilor, şi reîntregirea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, în funcţie de ce economia reală poate să susţină”, a declarat ministrul Boghievici.
Declarația a fost făcută în cadrul unei reuniuni a Comisiei Naţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare, la care a participat și premierul Mihai Răzvan Ungureanu, potrivit Mediafax.
Citește și:
Din ce în ce mai mulţă copii abandonaţi la naştere
Creşterea natalităţii ar putea fi afectată de scumpirea analizelor medicale: „Domnule ministru, vreţi să nu mai facem copii?”