Prin 1990, niste isteti lansasera ideea dinamitarii actualului Palat al Parlamentului, pe motiv ca era o ctitorie a lui Ceausescu. Altii voiau sa reboteze strazile din Floreasca, deoarece Glinka, Rahmaninov ori Ceaikovski li se pareau a fi odioase nume sovietice. Din fericire, s-au gasit minti lucide, care au stopat asemenea absurditati. Iata insa ca, peste ani, avem parte de o noua nastrusnicie. Anume, ideea noului presedinte al Consiliului National al Audiovizualului, Rasvan Popescu, de a recomanda scoaterea din programele tv a celor mai multor filme de dinainte de 1990. Argumentul?

Ar fi filme care ar face propaganda comunista. Or, zice doct dl Popescu, se stie ca presedintele Romaniei a condamnat comunismul. Hai sa fim seriosi! A-si imagina cineva ca, in 2007, mai e posibila, in Romania, o propaganda comunista prin intermediul unor filme de acum 25-30 de ani inseamna ca traieste cu capul in nori. Sau se indoieste de capacitatea intelectuala a noii generatii de telespectatori, daca o vede atat de vulnerabila.

Efectul listei negre, al trecerii la index la care jinduieste seful CNA, ar fi insa altul. Acela al ingradirii accesului tinerei generatii de la filmografia romaneasca. Nici o televiziune n-ar programa pelicule de propaganda grosolana, care n-au cum atrage spectatori. Dar pe acelea pe genericul carora se afla, ca actori sau regizori, monstri sacri ca Beligan, Dinica, Cotescu, Botta, Ciubotarasu, Pintilie, Ciulei si atatia altii, da. Sunt filme care au facut sali pline, cum nu fac, sa fiu scuzat, multe pelicule actuale, avand pe afis nume ‘consacrate’ de reclame la detergenti si pampersi. Actele de cultura nu pot fi puse la index, fara a ne aminti de un sinistru personaj, caruia ?ii venea sa scoata pistolul cand auzea de cultura’.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Putin a dat un ordin de o „importanţă vitală” pentru Rusia în faţa „noilor ameninţări în creştere”. Anunțul președintelui rus
Știrileprotv.ro
Putin a dat un ordin de o „importanţă vitală” pentru Rusia în faţa „noilor ameninţări în creştere”. Anunțul președintelui rus
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Mesajul astrelor pentru zodii, 23 noiembrie 2024. Balanță află o veste importantă
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 23 noiembrie 2024. Balanță află o veste importantă
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
GSP.RO
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Elle.ro
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Luptătorul MMA Conor McGregor a violat o femeie într-un hotel din Dublin, decide un juriu într-un proces civil
Financiarul.ro
Luptătorul MMA Conor McGregor a violat o femeie într-un hotel din Dublin, decide un juriu într-un proces civil
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Observatornews.ro
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Horoscop 23 noiembrie 2024. Capricornii sunt ajutați de orice gând cuminte, îndemn interior care va reuși să tempereze teama de viitor
HOROSCOP
Horoscop 23 noiembrie 2024. Capricornii sunt ajutați de orice gând cuminte, îndemn interior care va reuși să tempereze teama de viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI