În virtutea acordurilor deja încheiate, în India vor fi produse 852 de milioane de doze de vaccin rusesc. Aprobarea Sputnik V este „un progres major” după „o cooperare extinsă” în testele clinice ale vaccinului în India, a precizat Kiril Dmitriev, directorul RDIF, fondul de investiții rusesc care susține producerea vaccinului.

Obiectivul: 300 de milioane de vaccinați până la finalul lui iulie

La rândul său, directorul general al Dr Reddys Laboratories, G.V. Prasad, a declarat: „Suntem foarte fericiţi că am obţinut autorizarea utilizării de urgenţă a Sputnik V în India”. El consideră că vaccinarea este „instrumentul cel mai eficient” în lupta împotriva Covid.

India a cunoscut în ultima perioadă o explozie a infectărilor. Mai mult de 100.000 de cazuri au fost consemnate consecutiv, în ultimele șapte zile. Autoritățile s-au văzut nevoite să impună interdicții de circulație pe timpul nopții și lockdown-uri parțiale în anumite regiuni.

Campania de vaccinare în masă a debutat la mijlocul lunii ianuarie. Obiectivul guvernului este de a vaccina 300 de milioane de persoane până la sfârșitul lunii iulie, însă la ora actuală se înregistrează întârzieri, din cauza stocurilor insuficiente și a reticenței populației cu privire la vaccinuri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News