Potrivit Ministerului Sănătății, 6.148 de persoane au murit în ultimele 24 de ore, ceea ce face ca bilanțul total al deceselor să ajungă la aproape 360.000.
Departamentul de sănătate din Bihar a modificat miercuri bilanţul total al deceselor asociate COVID la peste 9.500 de la aproximativ 4.000. Autoritățile nu au specificat când au avut loc decesele.
În ultimele trei luni, India a fost puternic lovită de al doilea val de COVID. Cu sistemul sanitar ajuns în colaps, țara a înregistrat de la mai puţin de 10.000 de cazuri pe zi în februarie la 400.000 de cazuri în luna mai.
Mai mulți experți au susținut că, în realitate, numărul de infecții și decese este mult mai mare decât se anunță oficial, în special în zonele rurale în care evidența este neuniformă.
India este a treia țară din lume care a depășit pragul de 300.000 de decese asociate COVID-19, după Statele Unite și Brazilia.
Potrivit unui studiu preliminar realizat de guvernul indian, tulpina indiană a COVID, numită acum Delta, este cu 50% mai contagioasă decât cea Alfa, detectată prima dată în Marea Britanie, şi este vinovată de cele peste 400.000 de cazuri pe zi raportate în India.