India a atins joi un nou record global de infectări și peste 3.600 de decese. Este a doua cea mai afectată țară din lume de pandemie, după SUA.

Cei mai mulți morți se înregistrează în capitală, Delhi, unde autoritățile locale au anunțat că nu mai au unde să incinereze victimele de COVID, notează BBC.

Parcările și parcurile au fost transformate deja în crematorii, însă oficialii spun că încep să rămână fără spații pentru ruguri funerare.

Avem nevoie urgent de noi spații de incinerare. Cele mai multe decese din oraș sunt decese COVID, iar crematoriile nu mai fac față.

Ofițer de poliție din Delhi, pentru televiziunea NDTV:

Autoritățile centrale din India sunt intens criticate pentru modul catastrofal de gestionare a pandemiei și pentru faptul că permit desfășurarea de festivaluri și de mitinguri electorale, în ciuda crizei COVID.

În vreme ce experții atrag atenția că un lockdown național și accelerarea vaccinării reprezintă singura modalitate de a depăși criza sanitară, ministrul indian al sănătății a declarat că „rata de mortalitate din țară e printre cele mai mici din lume, iar rezervele de oxigen sunt suficiente”. Asta, în condițiile în care spitalele din toată țara au anunțat că nu mai au oxigen.

Comunitatea internațională a reacționat, zilele trecute, la criza indiană și a început să trimită ajutoare – containere de oxigen, ventilatoare, vaccinuri.

O tulpină indiană de COVID a fost confirmată joi și în România, în Colonia Bod din județul Brașov, însă dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a declarat că nu sunt motive de îngrijorare.

Foto: EPA

Urmărește-ne pe Google News