Bharat Biotech, o companie privată care dezvoltă vaccinul COVAXIN împreună cu Consiliul guvernamental Indian de Cercetare Medicală (ICMR), anunțase că vaccinul urma să fie lansat abia în al doilea trimestru al anului viitor.

”Vaccinul a demonstrat eficacitate”, a spus, joi, cercetătorul ICMR Rajni Kant, care este, de asemenea, membru al grupului de lucru COVID-19.

”Se așteaptă ca până la începutul anului viitor, februarie sau martie, să fie disponibil”, a adăugat el.

Bharat Biotech nu a putut fi contactat imediat de Reuters pentru a comenta declarația lui Rajni Kant.

COVAXIN ar putea fi, astfel, primul vaccin fabricat în India care va fi lansat pe piață.

Cazurile de coronavirus din India au crescut, joi, cu 50.201, ajungând la 8,36 milioane de la debutul pandemiei, aflându-se astfel pe al doilea loc în lume, după Statele Unite.

De asemenea, decesele au crescut cu 704, totalul fiind acum de 124.315.

Conform lui Kant, Ministerul Sănătății urmează să decidă dacă se poate administra COVAXIN chiar și înainte de finalizarea studiilor din etapa a treia.

”A demonstrat siguranță și eficacitate în studiile de fază 1 și 2 și în studiile pe animale – deci este sigur, dar nu poți fi 100% sigur dacă nu s-au terminat studiile de fază 3”, a spus Kant.

”Poate exista un anumit risc, dacă ești gata să-ți asumi riscul, poți face vaccinul. Dacă este necesar, guvernul se poate gândi să administreze vaccinul într-o situație de urgență”, a mai afirmat acesta.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News