Bărbatul a fost prins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în centrul oraşului Alexandria de mai mulţi taximetrişti şi a fost predat poliţiei. Taximetriștii spun că obișnuiește să acosteze femei și copii pe stradă, în mod repetat, relatează Mediafax.
Mobilizarea taximetriștilor a avut loc în fața Casei de Cultură din Alexandria, unde individul a fost imobilizat. O femeie a povestit că bărbatul a mai fost ridicat de autorităţi şi în trecut, dar întotdeauna a ajuns din nou pe străzi. Individul are aproximativ 40 de ani și lucrează pe un șantier, spun taximetriștii.
„Am ghinionul să stea la mine în cartier. Eu cred că am fost printre primele persoane care au chemat Jandarmeria pentru el, dar până au ajuns ei, nu l-au mai găsit. A fost luat acum ceva timp, când s-a luat de alte fete din oraş şi dus la Spitalul din Poroschia, dar la două zile era iar pe străzi”, a spus Oana,.
Poliţiştii spun că bărbatul a fost eliberat, din lipsă de probe.
„Un individ a fost adus aseară la secţie de nişte taximetrişti. Unul dintre ei a reclamat faptul că l-a găsit pe bărbat în scara blocului său şi nu a putut explica motivul pentru care se afla acolo. Bărbatul este cercetat în mai multe dosare penale pe care le avem în curs, dar pentru că nu avem date suficiente i-am dat drumul. L-am trimis la expertiză la Medicina legală. Până acum nu am primit niciun rezultat. Bărbatul nu e din Teleorman, ci din alt judeţ. Locuia pe strada Agricultori din Alexandria, dar acum nu mai locuieşte acolo. Nu ştim unde locuieşte”, a declarat Iulian Orbeşteanu, comisar şef de poliţie la IPJ Teleorman.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro