Bărbatul de 25 de ani a fost ridicat de pe aeroport la întoarcerea din străinătate și reținut pentru 24 de ore, sub acuzațiile de viol și pornografie infantilă, se arată într-un comunicat al DIICOT. Pentru că faptele au fost comise în Giurgiu, în anchetă au colaborat și polițiștii și procurorii din biroul teritorial, arată sursa citată. Ulterior, suspectul a primit și un mandat de arestare, la Tribunalul Giurgiu.
„Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii iulie 2019, în timp ce bărbatul s-ar fi aflat în incinta unei clădiri abandonate din municipiul Giurgiu, împreună cu alte 3 persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, ar fi consumat băuturi alcoolice și ulterior ar fi întreținut relații sexuale cu o tânără de 16 ani, profitând de imposibilitatea acestei de a-și exprima voința” au stabilit procurorii DIICOT.
Infracțiunile au fost filmate și distribuite pe rețelele de socializare, ajungând și în posesia polițiștilor.
„Actul sexual ar fi fost filmat cu un telefon mobil de celelalte două persoane prezente, ulterior înregistrările fiind distribuite prin intermediul unor aplicații de socializare către alți tineri.
De asemenea, bărbatul în cauză ar fi realizat un videoclip care conținea secvențe din actul sexual, pe care ulterior l-ar fi postat pe o rețea de socializare în timp ce se afla în străinătate” au precizat reprezentanții DIICOT.
A supus-o și unor ritualuri satanice, iar apoi i-a dat și droguri
Mai mult, tânărul a supus-o pe fată la ritualuri satanice.
Inculpatul, T.I.A., i-a solicitat uneia dintre persoanele prezente să se poziţioneze în centrul unui desen reprezentând o hexagramă alcătuită din două triunghiuri echilaterale, pe fiecare dintre colţ fiind aprinsă câte o candelă.
Cu un ciob, inculpatul T.I.A. i-a provocat tânărului două leziuni în ambele palme, pe partea interioară a acestora cu care a stropit fiecare colţ al hexagramei, timp în care, prin folosirea telefonului său mobil, a redat melodii de tip satanist.
Prin folosirea aceluiaşi ciob, inculpatul T.I.A. i-a provocat minorei leziuni în palme, sângele rezultat fiind ingerat de către acesta.
Ulterior, întrucât persoana vătămată minoră era emoționată de cele întâmplate, la solicitarea sa, inculpatul T.I.A. i-a dat o țigară tip joint din care a tras trei fumuri, după care a acuzat o stare de rău, pierzându-și cunoștința.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro