Stefan Lixandru a facut din pasiune o afacere si din afacere o pasiune. El s-a indragostit de tanar de ponei si odata plecat in Germania, in anii ’70, a avut ocazia sa isi concretizeze sentimentele fata de calutii pitici. Acum a infiintat in Romania o ferma de ponei si parca nu ii mai vine sa plece de langa “astia mici”, cum ii alinta.


Daca ai 31 de cai, se cheama ca ai o herghelie. Daca detii, in schimb, 31 de ponei, parca ar fi mai degraba o turma. “Sunt animale mici, dar foarte iubitoare si blande, isi recunosc stapanii si au grija unii de altii”, ne-a declarat Stefan Lixandru. Stand in Vest atatia ani, proprietarul fermei de langa Giurgiu a dorit sa creeze ceva unic in Romania. “In Germania aproape fiecare familie care are un spatiu pe langa casa detine cel putin un exemplar”, a mai spus el.

Barbatul a adus anul trecut, in primavara, cateva zeci de ponei din rasa Shetland, cu gandul de a face o minigradina zoologica langa Giurgiu. Din pacate, lucrurile nu au iesit exact asa cum si-a dorit el si acum a ramas doar cu bucuria de a se relaxa in compania micutilor caluti.

Si pentru ca pasiunea pentru ponei este si o afacere, proprietarul mai vinde din cand in cand cate un exemplar. “Ii am la vanzare, dar ma doare sufletul cand pleaca unul, pentru ca m-am atasat foarte mult de ei ”, ne-a mai spus Stefan Lixandru.

Traiesc in jur de 35 de ani


Poneii Shetland traiesc cam 35 de ani, iar meniul zilnic este format din trifoi uscat, morcovi si o mana de boabe de porumb.


Rasa Shetland era folosita in mine


Poneii Shetland sunt originari din habitatul arid al Insulelor Shetland din nord-estul Scotiei si au fost folositi intens in trecut, la lucru, in mine. Înaltimea lor nu depaseste 107 cm, iar culoarea poate fi negru, murg, maro, gri-castaniu sau baltat. Acest calut in miniatura este robust, viguros, putin incapatanat si independent, rezistent, bland si foarte inteligent.

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.