Este bine de știut, că nu putem pune pe Pomelnic chiar pe oricine,dar trebuie să știm și ordinea în care îi vom trece pe hârtie pe cei pe care îi dorim a fi pomeniți la Slujbă. Un îndreptar complet al Părintelui Cleopa ne spune pe cine să pomenim, ordinea acestor nume dar, mai ales, pe cine să nu trecem pe Pomelnic, duminica la Sfânta Liturghie.
„Cel mai mare neam pe care îl avem pe fața pământului nu-i tata și mama, cât veți trăi voi. Cel mai mare neam pe care îl avem nu-i soția, nu-i soțul, ci este preotul care ne-a botezat, și al doilea este nașul de botez, și al treilea – pentru care sunteți cununați – este nașul de cununie. Deci, când faci un pomelnic, întâi și întâi la morți să faci. Și dacă preotul care te-a botezat este mort, pe el să-l pui întâi. Apoi să pui nașul, dacă-i mort, pe urmă pe ceilalți. Când faci pomelnic la vii, tot așa. Dacă trăiește preotul, pui pe preot mai întâi, și apoi pe nașul de la botez, nașul de cununie și apoi pui soț, soție, mamă, soră și alte rudenii.
Ce persoane nu se pot trece pe pomelnic?
Pe pomelnic nu se pot trece niciodată sectarii, căci ei s-au rupt definitiv de Biserica lui Hristos. pe aceștia în veac nu-i poți trece în pomelnic. Al doilea sunt sinucigașii, care și-au făcut seama singuri; ori s-au înecat, ori s-au spânzurat, ori au murit de beție, au băut și au murit beți, ori au murit în duel, tot sinucigași se socotesc.
Pe urmă nu se pun la slujbe pe cei ce trăiesc necununați. În veacul veacului nu-i poți pune părticică în Sfântul Potir celui ce trăiește în preacurvie. Niciodată. Pentru preacurvie se dă 15 ani oprire de la împărtășanie, că trăiește necununat. Cum să-i pui părticică lui, să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului? De asemenea, nu se trec pe pomelnic cei care refuză Sfintele Taine și care nu se mai spovedesc. Pe aceștia ni-i mai pui. S-au despărțit de Biserică pentru veșnicie
Este de folos creștinilor să ia părticele acasă? N-ai voie să iei părticica acasă. Nici un preot n-are voie să dea părticica acasă. Nu-i voie, Doamne ferește! Sfântul Simeon al Tesalonicului zice: „Preotul care va da părticele din altar poporului, să nu mai fie preot!” Părticica ți-o scoate preotul în altar și rămâne în Sfântul Potir. Ți-a scos pentru vii și pentru morți. Ea rămâne să se sfințească când se coboară Preasfântul Duh la epicleză (prefacerea darurilor). După ce s-a sfințit, este pusă în dumnezeiescul Sânge, și atunci ai împărtășire direct cu Trupul și Sângele Domnului. Nu să i-o dea omului acasă s-o pună prin castroane.
Dar dacă un creștin este bețiv, este bine să-l trecem pe pomelnic? Este bine să-l pui la Psaltire, la Sfântul Maslu, la acatiste, dar nu la Sfânta Liturghie. Dar cel desfrânat se poate trece la Sfânta Liturghie? Desfrânații, dacă nu părăsesc păcatul și nu se spovedesc, nu se pun niciodată.
Dimineața, la Sfânta Proscomidie, ai văzut că preotul are copia aceea de argint în mână, și din prescura întâi scoate dumnezeiescul Agneț, care se preface în Trupul lui Hristos. Din prescura a doua se scoate partea Maicii Domnului. Din prescura a treia se scoate pentru cetele îngerești. Din a patra prescură se scot părticele pentru cei vii: ctitorii mănăstirii, conducătorii țării, conducătorii Bisericii și ceilalți care sunt vrednici. Dar pentru cel care înjură, hulește și trăiește în desfrâu nu poți scoate, că acea părticică reprezintă fața sufletului lui. Din a cincea prescură se scoate pentru cei morți. Aceste părticele sunt numai binecuvântate. Și atunci când în biserică se cântă „Pe Tine te lăudăm, pe Tine te binecuvântăm… „, preotul în Altar ridică mâinile la cer, se roagă în fața Sfintei Mese și se pogoară Sfântul Duh peste Sfintele Daruri. Atunci pe Sfânta Masă nu mai este pâine, ci Trupul lui Iisus Hristos. În Sfântul Potir nu mai este vin, ci Sângele lui Iisus Hristos.
Ştiri Comentează