Proiectul de lege, inițiat de PSD, a fost adoptat de senatori cu 89 de voturi „pentru”, nouă „împotrivă” şi nicio abţinere,  vizează trecerea în administrarea MApN a participaţiilor statului, acolo unde acesta este acţionar unic sau majoritar, la companiile din industria militară.

Inițiatorii precizează că, prin noile prevederi, MApN ar putea să dimensioneze mult mai corect industria de apărare și ar putea să reînfiinţeze capacităţi de producţie, să promoveze producţia din domeniul militar cu cercetarea de resort.

”Ceea ce propunem noi este o soluţie de deblocare a actualei situaţii, care se dovedeşte a fi păgubitoare pentru economia românească, dezavantajoasă pentru industria de apărare şi capacităţile necesare apărării ţării”, a declarat senatorul PSD Şerban Nicolae, unul dintre iniţiatorii proiectului.

Propunerea legislativă prevede că, în termen de 180 de zile, prin norme metodologice, Guvernul va stabili detaliile privind transferul acestei administrări de participaţii în ceea ce priveşte structura de personal, dimensionarea bugetară etc., prevede textul legislativ.

Opoziția a criticat proiectul de lege, în dezbaterea din plen.

Senatorul USR Nicu Fălcoi a afirmat că, prin această trecere a industriei de apărare de la Ministerul Economiei la MApN, o mare parte din cei 2%, „care ar trebui în mod normal să fie utilizaţi pentru înzestrarea Armatei, se va duce către plata acelor datorii şi către alte ‘găuri negre’, care există în această industrie”.

Întâlnirea Donald Trump – Vladimir Putin din Alaska s-a încheiat. Trump spune că nu s-a ajuns încă la un acord, dar că s-au făcut „progrese importante”
Recomandări
Întâlnirea Donald Trump – Vladimir Putin din Alaska s-a încheiat. Trump spune că nu s-a ajuns încă la un acord, dar că s-au făcut „progrese importante”

Astfel, ”nu se face altceva decât transferarea unei ‘găuri negre’ dintr-un minister în altul”. „Bugetul MApN va fi practic canibalizat de această industrie de apărare, care necesită investiţii foarte mari, dar acestea nu ar trebui făcute din bugetul MApN. În afară de asta, vom sfida orice logică economică. Dintr-odată, cumpărătorul va deveni şi producător şi asta va face ca produsele să nu mai aibă calitatea necesară. MApN ar trebui să se ocupe foarte serios de evaluarea necesităţilor pe care le are în privinţa armamentului de care are nevoie, iar acest lucru ar putea să-l facă printr-o analiză strategică de apărare care lipseşte cu desăvârşire în România”, a spus Fălcoi.

Guvernul a adoptat, recent, modul de organizare și funcționare a Consiliului pentru Coordonarea Industriei Naționale de Apărare, care va sprijini Ministerul Economiei în coordonarea, la nivel național, a eforturilor economico-financiare și a resurselor alocate pentru asigurarea capacităților de producție necesare în industria de apărare.

Componența și nominalizarea membrilor Consiliului se fac prin decizia Prim-ministrului, iar activitatea sa este condusă de reprezentantul ministerului de resort (Ministerul Economiei), care asigură președinția Consiliului. Consiliul se întrunește trimestrial și, după caz, în ședințe extraordinare, la inițiativa președintelui său, iar deciziile se adoptă prin votul majorității membrilor prezenți.

Primele imagini cu Vladimir Putin după ce a ajuns în Alaska, unde se întâlnește cu Donald Trump
Recomandări
Primele imagini cu Vladimir Putin după ce a ajuns în Alaska, unde se întâlnește cu Donald Trump

Citește și: Primăria Capitalei și-a angajat orchestră. Dirijorul Marius Zorilă: “Aveam nevoie de susținere”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.