În ultimul sfert de an, Libertatea a urmărit periodic soarta unei mașini abandonate pe Drumul Găzarului din București, aflat în Sectorul 4. Vecinii susțin duba că blochează trotuarul în totalitate încă din 2020.
Sunt mii de astfel de mașini în București. Nu e ridicată deși blochează întreaga lățime a trotuarului. În cazul din Drumul Găzarului din Sectorul 4, singura activitate a polițiștilor locali este de a înlocui periodic avertismentele pentru proprietar.
Sugrumă trotuarul
„E un trotuar dintr-o zonă circulată, aflat la doar câteva zeci de metri de ieșirea dintr-un supermarket extrem de aglomerat”, descriu locuitorii traficul din zonă.
Trotuarul e îngust, iar mașina blochează în totalitate accesul. Drumul Găzarului e o arteră circulată din sector, așa că singura posibilitate e traversarea. Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat de pe 31 mai o nouă campanie de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar, coordonată de Poliția Locală și Direcția de Mobilitate Urbană.
Pe 12 aprilie 2021, oamenii au observat că în geamul mașinii a fost pus un fluturaș, datat 8 aprilie, prin care Poliția Locală Sector 4 anunța proprietarul autoutilitarei că a parcat neregulamentar.
„OPRIREA INTERZISĂ. Stimate conducător auto, vă aducem la cunoștință faptul că în ziua de 08.04.2021 ora 14:20 ați oprit neregulamentar autoturismul marca Renault numărul B – 38 – XXX pe bd/str. Găzarului”, se arată în fluturașul pus în parbriz.
Sigur, e o foaie-standard, dar e hilar cum anunță că a oprit neregulamentar o mașină oricum abandonată acolo de o perioadă lungă de timp, cu roțile deja dezumflate și care stă să ruginească.
Locuitor Sector 4:
Mai: A rămas fluturașul
Pe 6 mai 2021, Libertatea a revenit în acel loc. Poziția mașinii era neschimbată, fluturașul era și el în același loc, doar îndoit de precipitații.
Se înmulțiseră doar frunzele uscate de pe ștergătoarele autoutilitarei gri.
Iunie: Poziție neschimbată
Pe 5 iunie 2021, mașina era în același loc. Dispăruse doar fluturașul.
10 august: au apărut afișele
Acum aproape două săptămâni, pe 10 august, mașina nu fusese încă ridicată, însă în bord au apărut două afișe.
Hârtii înlocuite cu alte hârtii
Ambele au sigla Primăriei Sector 4 și același mesaj: „ATENȚIE! Acest autovehicul ocupă abuziv domeniul public” și „Pentru a evita blocarea roții autovehiculului, acesta trebuie să fie staționat / parcat în locurile special amenajate”.
Posterele sunt puse pe parbriz, în dreptul locului șoferului.
Hârtiile de acum înlocuiesc fluturașul din urmă cu 4 luni. E singura schimbare la o mașina care, fotografiată ultima oară de Libertatea pe 19 august, era în același loc, blocând același trotuar de pe Drumul Găzarului.