Primul test COVID, 31 martie – negativ.
Al doilea test COVID, 13 aprilie – pozitiv.
Al treilea test COVID, 15 aprilie – negativ.
Al patrulea test COVID, 16 aprilie – pozitiv.
Toate cele patru teste au fost moleculare, cele care au acuratețea maximală și au fost făcute la același laborator al Spitalului de Infecțioase din Iași, pe aparatul PCR. Așa arată, pe scurt, povestea infirmierei Ștefana Lazăr.
Acest caz vine după altele în care laboratorul Spitalului de Infecțioase din Iași a furnizat rezultate inconsistente.
Cele patru cazuri anterioare de testări ciudate la același laborator din Iași
- Un medic neurochirurg venit de la Suceava are, de aproape patru săptămâni, rezultate pozitive de COVID-19, deși, în mod normal, boala se remite în aproximativ 20 de zile.
- Un alt pacient are rezultate pozitive de 30 de zile, prelevate la Iași și analizate în laboratorul aceluiași spital de infecțioase.
- Un al doilea medic de la Suceava stă și el de patru săptămâni la Spitalul de Infecțioase din Iași. La el, un test de control de acum câteva zile a fost negativ, dar următorul a ieșit pozitiv. Alternanța testelor este posibilă, dar medicii sunt nedumeriți în privința persistenței bolii pe durata unei luni.
- Medicul oncolog prof dr. Lucian Miron a fost testat pozitiv și a stat 14 zile în Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, fără simptome. La ieșire și-a făcut un test plasmatic cantitativ. ”Testul arată că nu am avut niciodată COVID-19”, a spus el și a pus la dispoziția publicului analiza.
Ce s-a întâmplat la același spital și la același laborator în cazul infirmierei?
De fiecare dată, alt rezultat
Pe 30 martie 2020, Ștefana Lazăr, infirmieră la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Sf. Parascheva” Iași, a intrat în contact cu patru colegi care au fost declarați pozitivi.
Pe 31 martie i s-a făcut primul test și a ieșit negativă. A fost trimisă acasă în izolare, cu soțul și cu copilul de trei ani. N-a avut simptome.
În data de 13 aprilie a fost chemată la muncă. A făcut un nou test, care a ieșit pozitiv de această dată, motiv pentru care a fost internată în spitalul unde lucrează.
”Miercuri, 15 aprilie, m-au testat iarăși, iar la 21:00 seara am primit un rezultat negativ. Joi dimineață, pe 16 aprilie, în Joia Mare m-au testat din nou. Am ieșit pozitiv”, a povestit, pentru Libertatea, Ștefana Lazăr.
Cele patru teste care au indicat rezultate diferite au confuzat-o pe infirmieră.
”Eu cedez psihic. Nu am simptome, dar se joacă cu mine, cu nervii mei, cu familia mea! Nu este posibil așa ceva! Dacă nu m-am îmbolnăvit până acum, o voi face de acum încolo, pentru că am stat numai printre bolnavi”
Ștefana Lazăr, pacientă a Spitalului de Infecțioase din Iași
Tânăra le-a împărtășit confuzia și frica oamenilor care o îngrijesc. Medicii i-au spus că ”multă lume”, aflată pe ”trepte ierarhice diferite”, se interesează de cazul ei. Aceste lucruri pot fi auzite pe înregistrările puse la dispoziția ziarului.
”Multă lume se ocupă de tine”
Redăm dialogul dintre Ștefana Lazăr și medicul infecționist Andra Teodor. Acesta a avut loc joi dimineață:
-Dacă eu am fost sănătoasă, doamna doctor? Și am stat aici să mă îmbolnăvesc?
-Iubita… Hai să le punem cap la cap! Da? Le punem cap la cap! Eu până nu am rezultatele… De tine s-au ocupat foarte multe persoane. Da? Eu te-am primit cu dragă inimă. (…) Multă lume se ocupă de tine. Da? Adică multă lume în sensul din afara pavilionului: și domnul doctor Prisecariu, și doamna doctor Manciuc (directorul medical – n.r) și doamna doctor epidemiolog. Deci îs trepte diferite ierarhice.
-Mă bucur că eu contez.
-Apoi la vizită a venit doctorul Liviu Prisecariu, șeful de secție.
-Dar știți că existau șanse să fi fost sănătoasă.
-Măi, nu îți fă probleme! Ești un om tânăr, n-ai să ai probleme!
Cum explică managerul spitalului cazul infirmierei Ștefana Lazăr
Carmen Dorobăț, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase ”Sfânta Parascheva” din Iași, spune că e posibil să fii azi negativ și mâine pozitiv.
”Este în funcție de încărcătura virală. Aparatele pe care le avem au o limită de detecție joasă și citesc puține copii pe mililitru. Există momente și fluctuații ale acestor încărcături virale. Care este această valoare a încărcăturii virale pentru care pacientul este sau nu contagios nu s-a stabilit la nivel mondial”, a explicat pentru Libertatea managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.
Carmen Dorobăț mai susține că încărcătura virală se determină pe același aparat pe care se poate detecta dacă ai sau nu coronavirus – pe PCR – însă nu există kituri pentru așa ceva nicăieri în lume în momentul de față.
”Sfidează logica medicală și de laborator”
Medicul infecționist Mihnea Hurmuzache, un vechi opozant al lui Dorobăț, o contrazice pe aceasta.
”Așa o evoluție spectaculoasă sfidează logica medicală și de laborator”, susține el.
”Un asemenea amestec este absolut imposibil. Dacă testul din 31 martie a ieșit negativ, înseamnă că tânăra ar fi trebuit să se contamineze – ca să îi apară testul de la ziua 13 pozitiv – cât a stat acasă, în izolare. Dacă, totuși, s-a contaminat acasă și testul a ieșit pozitiv în data de 13, e imposibil ca testul din 15 să fie negativ”, precizează medicul.
Mihnea Hurmuzache mai spune că PCR-ul este genul de test care are o acuratețe foarte mare, însă ar mai exista o posibilitate ca rezultatul testărilor să fie unul ciudat.
”Ar putea fi posibil ca probele să fie contaminate. În cazul acesta, înseamnă că o mulțime de negativi ar putea fi pozitivi. Însă acest lucru ar fi foarte grav”, este de părere infecționistul.
Alt specialist: ”Unul dintre teste a fost greșit”
Adrian Marinescu, medic infecționist de la Institutul ”Matei Balș” din Capitală, crede însă că e posibil ca tânăra din Iași să aibă coronavirus.
Unul dintre teste nu a fost corect, așa se explică această situație, spune el.
”Foarte aproape de infectare, testul e negativ. E clar că doamna a fost în perioada de incubație, deci testul a fost negativ. În 13 aprilie a avut pozitiv, cel din 15 nu a fost corect, iar cel din 16 a fost corect. Deci doamna este pozitivă din 13”, a declarat, pentru Libertatea, Adrian Marinescu.
El a și explicat cum se poate așa ceva: ”în momentul în care se recoltează exudatul nazal și faringian nu prinzi exact fragmențelul care să îți dea o încărcătură virală suficient de mare. Și atunci se poate să fie o evoluție fluctuantă. Ai băgat bețișorul, ai ceva virus, dar nu ai suficient de mult încât aparatul să îți dea pozitiv”.