Supranumit „inflația industrială”, acest indicator arată cât de mult au crescut costurile de producție cu care se confruntă companiile din industrie.

Dacă în trecut principala problemă era creșterea costurilor cu salariile, acum costurile cu energia și gazele reprezintă principala problemă.

Pe marile grupe industriale, în industria energetică prețurile sunt cu 94,43% peste nivelul din decembrie 2020.

Pe locul al doilea, la mare distanță se află industria bunurilor intermediare, cu o majorare de 26,52%.

Energie, gaze, combustibili

Pe ramuri industriale cea mai mare creștere se observă în producția și furnizarea de energie electrică, termică, apă caldă și aer condiționat, unde creșterea față de decembrie 2020 este de 103,68%.

Următoarea în top este fabricarea produselor obținute din prelucrarea țițeiului, unde creșterea este de 70,45% față de decembrie 2020.

Creșterea vine în contextul în care cotațiile țițeiului au ajuns recent la 90 de dolari pe baril, cel mai înalt nivel din 2014 încoace, iar prețurile carburanților au urcat la rândul lor, până aproape de 7 lei pe litru la pompă.

Metalurgia și chimia, afectate puternic

Podiumul este ocupat de industria metalurgică, cu o creștere de 60,8%. Industria metalurgică este o mare consumatoare de energie electrică.

O creștere masivă este consemnată și în industria chimică, unde creșterea față de decembrie 2020 este de 42,77%. Industria chimică este dependentă de gazele naturale, iar prețurile acestora au atins maxime istorice în finalul anului 2021.

Datele INS vin în contextul în care combinatul chimic Azomureș, care produce îngrășăminte, și-a oprit producția din data de 17 decembrie.

De asemenea, Alro a anunțat pe bursă în 27 decembrie că reduce cu 60% producția de aluminiu primar, închizând trei hale din cinci, din cauza situației de pe piețele de energie. Alro este cel mai mare consumator de electricitate din țară.

Emilian Duca: Vor ajunge în prețuri la consumatorul final

Consultantul fiscal Emilian Duca a explicat pentru Libertatea că toate scumpirile cu care se confruntă industria vor ajunge într-un final în prețurile plătite de populație.

Deja au început să ajungă, se transferă către consumatorul final toate aceste costuri. Problema este de la creșterile din energie.

Emilian Duca:

Acesta atrage atenția că baza de raportare este anul 2020, când activitatea economică era mult redusă de pandemie.

De atunci au crescut prețurile petrolului, gazelor și energiei electrice, pe măsură ce economia s-a redeschis, iar cererea a crescut.

„În mod evident, prețul petrolului și al gazelor au crescut, crește și cererea și până se refac stocurile producătorii pot să crească prețurile. Sunt și niște jocuri care se fac la nivel geopolitic de Rusia și Gazprom. Când ești mare poți să faci”, a completat el.

Emilian Duca mai atrage atenția și că o componentă din scumpiri vine din tranziția către o economie verde, acestea fiind costuri suplimentare.

Întrebat de efectele acestor scumpiri din industrie, Duca spune că multe companii vor fi afectate.

„Vor fi falimente, concedieri, firme ce vor fi în dificultate”, a punctat acesta.

Însă spune că tot economia de piață este soluția, nu controlul prețurilor de către stat.

„Nu mai există drum de întoarcere la prețurile controlate de stat. Legile economiei nu iartă pe nimeni”, a conchis acesta.

 
 

Urmărește-ne pe Google News