Energia continuă să fie principalul motor al creșterii prețurilor, cu o scumpire de 41,9% pe bază anuală, în condițiile în care țările UE se grăbesc să înlocuiască combustibilii fosili ieftini din Rusia cu furnizori alternativi, dar ale căror prețuri sunt mai ridicate.

Alimentele neprelucrate, cum ar fi legumele și fructele, înregistrează, de asemenea, o creștere semnificativă (11,1%) a prețurilor, deoarece prețul ridicat al gazului face ca îngrășămintele să devină mai costisitoare pentru agricultori și producători.

Nici o țară din UE nu este scutită de loviturile inflației, care nu a fost niciodată atât de ridicată în istoria monedei unice. Fenomenul a devenit o provocare extrem de presantă și complexă pentru factorii de decizie politică, companii și consumatori.

Țările baltice rămân deosebit de afectate de tendința de creștere a prețurilor – Estonia (22%), Lituania (20,5%) și Letonia (19%) – din cauza dependenței lor mari de importuri pentru a-și satisface nevoile energetice.

Spania devine primul mare stat membru al blocului comunitar care înregistrează o inflație de două cifre – 10%, în timp ce Germania a înregistrat o ușoară scădere a inflației în luna iunie (8,2%), față de mai (8,7%).

Țările din zona euro cu cele mai scăzute cifre ale inflației sunt în continuare Malta (6,1%) și Franța (6,5%). Franța își obține cea mai mare parte a energiei electrice din energie nucleară, ceea ce protejează țara de volatilitatea piețelor de gaz.

Cele mai recente date ale Eurostat privind inflația vin la câteva săptămâni după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat prima majorare a ratelor dobânzilor din ultimii zece ani, cu scopul de a reduce prețurile.

Președinta BCE, Christine Lagarde, a declarat că instituția sa va continua să majoreze ratele dobânzilor dacă situația inflației se va deteriora, lucru pe care datele din iunie par să îl confirme.

Valoarea de 8,6% înregistrată luna trecută este de peste patru ori mai mare decât ținta anuală de 2% stabilită de BCE.

Foto: Profimedia Images

 
 

Urmărește-ne pe Google News