Conform unui comunicat al IGPR, „La această oră, polițiștii din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală coordonează efectuarea a 17 percheziții domiciliare, în municipiul București și județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, la locuințele unor persoane fizice, într-un dosar penal, în care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor”.
Autoritățile urmăresc să documenteze activitatea infracțională a persoanelor vizate. Parchetul ICCJ a precizat că acțiunile au ca scop stabilirea legăturilor dintre persoanele percheziționare și alți potențiali complici în fraudarea alegerilor.
La această acțiune de amploare participă polițiști specializați în investigarea criminalității economice, sprijiniți de Institutul Național de Criminalistică și Brigada Specială de Intervenție „Vlad Țepeș” a Jandarmeriei. De asemenea, sunt implicate inspectoratele de poliție din județele vizate.
Surse apropiate anchetei sugerează că printre persoanele vizate s-ar număra și influenceri care au făcut campanie pentru Călin Georgescu. Aceste informații nu au fost însă confirmate pentru moment de autoritățile implicate în investigație.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

MAMIRA • 20.03.2025, 10:09
Ne intoarcem la vremurile cand Ideile de justitie sociala erau vanate?
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_7b5eecd46c2ed116771d8b8d0dc194e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_442e1d7e5de0e81ba7eb12213daafa65.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_187c1f98291e213ad1aa19926de767e4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7147e2cd44ecb47f183b4ac37d961c63.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_f718ab0a097fa424254a7df4d5714081.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_abb79e55a53807b7234568fd0c991b14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_41a5433a034df872df46657bbeffcdcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_a0239de304a30e16feeb902055615f2e.jpg)