Neajutoratul Kosmos a murit de „pneumonie și înfometare”, nefiind hrănit de părinți. În momentul decesului, consemnat după ce a fost adus prea târziu la spital, bebelușul cântărea 1,3 kilograme.

Pentru moartea nou-născutului, Liutîi, etichetat drept „fanatic radical al alimentelor crude”, a fost condamnat la 8 ani, după mărturisire.

Mama, pedeapsă de doi ani

Mama lui Kosmos, Oksana Mironová (34 de ani), a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare.

În instanță, Galina, mama femeii, a susținut că „Oksana mi-a spus că îi era frică de el. A vrut să-l părăsească de multe ori, dar el a oprit-o mereu. Chiar i-am trimis bani din pensia mea pentru a cumpăra mâncare pentru copil”.

Totul a început în timpul sarcinii femeii. Fiind o vegană strictă, nu avea suficient fier în organism, ceea ce a afectat și sănătatea bebelușului ei.

Mai mult, copilul s-a născut acasă, Maksim i-a interzis să meargă în spital. Iar în loc ca părinții să aibă grijă de fiul lor mic, i-au făcut scurta viață un iad, potrivit instanței. 

Liutîi i-a interzis partenerei să alăpteze. El a insistat că micuțul său „va fi ca Superman”. La doar câteva zile după naștere, a început să toarne apă cu gheață peste el, „pentru a-l căli încă din primele zile de viață”.

Mânca paste și carne, în detenție

Acuzarea a precizat că Maksim „a încercat să-l adapteze pe bebeluș la dieta prana, „în care oamenii se hrănesc cu lumina soarelui și aer”.

Deși se promova drept un fanatic al alimentelor crude în postările sale de pe rețelele sociale, s-a dovedit, în perioada de detenție de după moartea celui mic, înainte de condamnare, că Liutîi mânca, de fapt, și carne, și paste, ignorându-și propriile reguli stricte.

 
 

Urmărește-ne pe Google News