Poliţiştii Brigăzii Rutiere au desfăşurat, în 6/7 şi 7/8 octombrie, controale în mai multe zone, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie produse pe fondul conducerii sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.
Astfel, un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins pe o stradă din Sectorul 5, în timp ce conducea un autovehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
După ce a fost testat cu aparatul DrugTest, au reieşit indicii potrivit cărora bărbatul a consumat substanţe psihoactive, astfel că a fost dus la INML pentru prelevarea de mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări in rem (cu privire la faptă).
Amendă și permis suspendat timp de 90 de zile
De asemenea, un alt bărbat, în vârstă de 37 de ani, a fost prins pe o stradă din Sectorul 5 în timp ce conducea sub influenţa alcoolului.
El a fost testat cu aparatul acooltest, iar acesta a indicat o concentraţie de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ca urmare, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
În urma controalelor în trafic, polițiștii au reţinut 24 de permise de conducere. Dintre acestea, șase au fost reținute pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, nouă pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice (contravenţie), cinci pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului, două pentru neacordare de prioritate vehiculelor care au acest drept şi câte unul pentru nerespectarea semnalelor poliţistului rutier şi depăşirea vitezei legale.
Totodată, au fost reţinute zece certificate de înmatriculare pentru deficienţele tehnice constatate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro