În primele 6 luni ale anului 2019, la nivel naţional au fost înregistrate 946 de infracţiuni de viol, precizează Inspectoratul General al Poliţiei Române. Anul trecut, tot la nivel naţional, au fost sesizate în total 1.999 de astfel de infracţiuni, arată raportul poliției remis Mediafax.
În ceea ce priveşte infracţiunea de omor, în perioada ianuarie
– iunie 2019, au fost sesizate 112 cazuri de acest fel. Anul trecut,
au fost înregistrate 232 de infracţiuni de omor.
Tot în prima parte a anului 2019, au fost sesizate la nivel
naţional şi 19.851 de fapte de violenţă domestică. În 2018, în
total au fost înregistrate 38.445 de infracţiuni prevăzute de
Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în
familie.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc