O bătrână de 90 de ani din Tulcea, care își acuză vecina de 71 de furt, s-a dus duminică la ușa acesteia și i-a spart-o cu pumnii și cu picioarele, scrie Mediafax.

Femeia de 71 de ani a sunat la 112, iar la fața locului au venit jandarmii.

„Ajunşi la faţa locului, jandarmii au luat legătura cu apelanta, o femeie în vârstă de 71 de ani, care a relatat faptul că vecina sa, în vârstă de 90 de ani, i-a distrus uşa de acces în locuinţă, lovind-o cu pumnii şi picioarele. Femeia a declarat că vecina sa o acuză de furtul unor obiecte din locuinţă. Persoana reclamată nu a fost găsită la domiciliu”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Tulcea.

Femeia de 71 de ani le-a spus oamenilor legii că nu este prima dată când vecina sa îi distruge uşa de acces în locuinţă.

Pe numele bătrânei de 90 de ani a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Foto: Facebook / Jandarmeria Tulcea

 
 

Urmărește-ne pe Google News