Toată povestea a plecat de la mai mulți români care, peste noapte, s-au trezit fără bani în conturi. Și cum banii se ”evaporaseră” fără ca ei să fi trecut pe la vreun magazin, pe fir au intrat specialiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) București.

Dispozitive ilegale, de proveniență ”Hong Kong”

Și nu mică le-a fost surpriza să constate, în urma unor verificări făcute la bancomatele pe care păgubiții le folosiseră, că pe aparatele respective fuseseră montate dispozitive ilegale de citire a cardurilor. Acestea erau de fabricație ”Hong Kong”, iar circuitele electronice putau marca unor așa-zis specialiști de la sud de Dunăre, din Bulgaria.

Lederul rețelei era la Chișinău

Săptămâni la rând, ofițerii de la ”Crimă Organizată” din Capitală au adunat probe despre rețeaua de infractori care clona carduri. Astfel s-a ajuns cu investigația până în Republica Moldova, la Chișinău, acolo unde se afla și liderul grupării. Un individ de peste 30 de ani, uns cu toate alifiile, care avea ca și locotenent un bărbat pentru care calculatorul părea o joacă de copii.

”Era un informatician, un tip care știa cu ce se mănâncă programarea și care ajuta la descărcarea datelor de pe clonele puse pe bancomatele din România și fabricarea unor copii ale cardurilor, de pe care să se extragă banii”, au precizat pentru Libertatea specialiștii de la ”Crimă Organizată”.

Infractorii își luau măsuri de contrafilaj

Ancheta a fost și dificilă, ne spun polițiștii, și asta pentru că moldovenii care veaneau la București își luau toate măsurile unor contrafilaje profesioniste. ”Aveau români care-i ajutau, care le găseau cazare la hostel-uri, acolo unde nu-ți trebuie buletinul, Încercau să nu lase nici o urmă. Amicii lor din Capitală îi plimbau, le arătau traseele către băncile, ale căror bancomate urmau să fie atacate”, spun polițiștii BCCO.

Banii de pe cardurile clonate erau scoși din America

După ce clonele erau gata, acestea erau trimise unui membru al grupării din America, acolo unde acesta scotea banii de pe ele. Ulterior, prin intermediul unor companii de transfer de bani, trimitea sumele în Republica Moldova. Sutele de mii de euro au fost folosiți în cea mai mare parte, spun anchetatorii, în imobiliare. Asta și pentru că liderul rețelei de falsificatori are afaceri în acest domeniu. Polițiștii de la ”Crimă Organizată” au reținut, deocamdată, cinci bărbați din rețea, trei moldoveni și doi români.

 
 

Urmărește-ne pe Google News