3 comentariiCuprins:
Serviciile publice, primele abandonate după 1990
Anul 2024 a fost Reșița unde am stat mai bine de o lună: am colindat orașul și tot județul Caraș Severin cât am putut. A fost o experiență de vis și mi-am notat de o carte: fiind tare pasionat de industrie. O scurtă poveste de la care avem poate ce învăța. Cu această ocazie le mulțumesc oamenilor de acolo care m-au ajutat să înțeleg mai bine un colț de țară.
Nu mai repet: infrastructura și serviciile publice sunt indiciul principal al nivelului de bunăstare, de dezvoltare al unui oraș. Putem noi personal să avem mari averi, vile și castele etc., dar dacă nu avem infrastructură și servicii publice de calitate e jale.
Infrastructura și serviciile publice au fost primele abandonate după 1990. Reabilitarea lor este un proces tare complicat pentru că mult timp au fost total neglijate. Dar există un trend pozitiv: se încearcă în multe locuri refacerea unor sectoare publice. E încurajator.
Pe lângă spitale și școli – esențiale în procesul de dezvoltare – mai avem și transportul public. Aici avem mari probleme: una este legată de cap și una de administrare.
Problema de percepție publică
Cea de cap: ideologia post ‘90 spune că tot ce este transport public reprezintă marcă a sărăciei și a lipsei de prestigiu social. Tot ce este transport privat este marcat a reușită. Săracii, perdanții merg cu transport public – bogații, cei ce au învins: cu transport privat. Întrebați-vă copiii dacă nu mă credeți. Ei au interiorizat toate „demențele” părinților.
În realitate lucrurile stau aproape invers: transportul public de bună calitate e marcă a bunăstării, confortului și a unui nivel crescut de dezvoltare și responsabilitate. Asta legat de cap – viziune, înțelegere și valori dar cu bază practică și confort de lungă durată.
Pe de altă parte este o totală lipsă a capacității de administrare și viziune. Orașele noastre se sufocă din lipsa infrastructurii transportului public. Țara se scufundă din proasta gestiune a unor rețele fundamentale precum CFR, transport public interregional, transport public dintre comunele periferice și centrele urbane mari.
Totul este lăsat pe seama mașinii private. Un total haos și un disconfort teribil care deseori duce la catastrofe.
Ca om care circul 80% cu transport public și fac 10.000 de kilometri minim pe an în țară vă pot spune punctual 1.001 de probleme cu care se confruntă omul simplu fără mașină privată. E jaleeeee! E semn al unui faliment instituțional pe acest sector.
Nenumărate orașe rămase fără tramvaie
Revenim: un exemplu. Unul dintre transporturile publice în orașele noastre era tramvaiul: un transport ieftin, eficient, ecologic, tare comod. Mai ales cu tehnologia actuală.
Știți câte orașe și-au distrus sistemul și rețele de tramvaie în ultimii 33 de ani? În jur de 12 orașe, îmi șoptește un cunoscător. Eu știu de Constanța, Botoșani, Brașov, dintre cele mai mari.
Imaginați-vă că un oraș lung precum Constanța, oraș de odihnă vara cu mulți turiști, a renunțat la un astfel de transport ideal pentru zonă și populație, a fost distrus pentru a mări bulevardele. A fost o catastrofă.
O astfel de rețea putea fi îmbunătățită și extinsă spre Mamaia și alte stațiuni ca să nu dea copiii de la Beach Please 200 lei la taxi ci 2-5 lei la tramvai. Dar statutul se ține pe fudulia amărăștenilor și proasta gestionare a administrației. Dar a trecut tramvaiul: Constanța e la pământ la acest capitol.
Reșița a revenit la transportul public pe șine
Cum știți cine mă urmărește: sunt la Reșița. Orașul de foc este un oraș întins printre munți și dealuri aparent compus din 2-3 orașe. Șerpuiește cumva. Arată tare bine de sus.
Reșița a avut și ea tramvai între 1988 și 2011. După o perioadă de pauză Primăria începe proiectul „Modernizarea transportului public electric și amenajarea infrastructurii de transport nemotorizat în Municipiul Reșița” – care mai are și diverse lucrări conexe de reabilitare. Proiectul este destul de complex. Acum e în faza finală.
Sper că nu greșesc: Valoarea totală a acestui proiect, prin cele trei faze, este de aproximativ 107 milioane de euro, din care achiziția celor 13 garnituri de tramvai este de 28 milioane euro. Tot în cadrul acestui proiect se achiziționează și 10 autobuze electrice, cu o valoare de 7 milioane euro, pentru traseele secundare.
„Diferența ce rezultă, respectiv suma de 72 milioane de euro, este destinată exclusiv lucrărilor de reabilitare și modernizare a întregii infrastructuri stradale de pe artera principală, b-dul Republicii, zona Triaj, b-dul Revoluția din Decembrie, str. I.L Caragiale, str. Libertății, str. Traian Lalescu, str. Paul Iorgovici și Piața Republicii, precum și Calea Timișoarei și str. Bârzăviței”, explică reprezentanții municipalității.
Vorbim de reabilitarea integrală a tramei stradale pe o lungime de 8 kilometri, din Govândari – zona Kaufland până în Muncitoresc – Piața Republicii, reabilitarea mai multor străzi și bulevarde, pasaje, reabilitarea depoului de tramvaie etc.
Nu o să vă fac aici lista, nici nu sunt de specialitate să estimez întreg proiectul, dar știu cu cine să mă consult ca să-mi fac o imagine mai clară. Voi scrie mai pe larg căci eram curios de proiect.
Dar am făcut ce fac de obicei: merg să văd cu ochii mei, să discut cu oamenii care muncesc.
Azi se făceau probe pe ultima parte a traseului. Proiectul chiar dacă are o mică întârziere e deja pe final. Am mers să văd.
Femei industriale: Doamna Adriana
Și aici am dat de Doamna Adriana – îmblânzitoarea de tramvaie, cum am botezat-o eu.
Adriana e o doamnă care conduce tramvaiul din 1988. E reșițeancă, născută aici în cartierul Govândari școlită la Liceul Traian Vuia. Dar s-a specializat pe tramvaie la Timișoara.
A condus tot ce se poate conduce – acum e cea mai experimentată vătmăniță din oraș. Ea conduce noul tramvai mult mai avansat decât cele din epocile trecute.
Acum este cu autovehiculul în probe: în jurul ei se află zeci de ingineri, tehnicieni, specialiști în infrastructură. Ea e singura femeie de pe întreaga infrastructură de transport și conduce noul tramvai – nr. 1 a orașului. În timp ce este atentă la toate detaliile inginerilor și specialiștilor mai și ucenicește un nou vatman, care-i stă alături.
„E mai nărăvaș asta nou, frânează altfel și are multe noutăți electronice dar e tare comod și confortabil. Să mă fi văzut prin ‘89 cum eram în ele… Când ieșeau din tură 10.000 de muncitori se urcau și pe bara din spate”, ne explică vatmanița.
Doamna Adriana e optimistă: am încredere în spusele ei. Și vă va duce la destinație – sunteți pe mâini sigure.
Zilele acestea aflu că linia de tramvaie a fost pusă oficial în funcțiune: în 30 de minute străbați orașul de la un capăt la celălalt cu tramvaiul. Felicitări Reșița – deci se poate.
P.S. Astfel de proiect ar trebui să ne dea speranță: chiar dacă produce un disconfort mare 2-3 ani. Dar e un proiect public de lungă durată, esențial. E un lucru excelent – asta e direcția. Următorul pas – conectarea periferiei care nu are acces și a comunelor din jurul orașului care ca peste tot sunt slab legată. Va fi un pas imens și un model de urmat.