„Investigatiile realizate până în acest moment de echipele tehnice ING în colaborare cu furnizorii de internet, indica faptul că serviciile online ING au fost afectate ca urmare a unui Distributed Denial of Service (DDoS). Nu este vorba despre un atac de tip hacking și nu există pericolul unei breșe de securitate. DDoS presupune afectarea disponibilității sistemelor informatice sau întreruperea unor servicii furnizate prin intermediul sistemelor IT, prin supra-încărcarea serviciului/sistemului cu un volum de trafic de date peste nivelul maxim acceptat de sistem”, preciează banca într-un comunicat.

De asemenea, ING a transmis că atacul nu a pus în pericol datele sau banii clienților, iar o echipă de specialiști a luat măsuri pentru a minimiza impactul.

ING are 1,3 milioane de clienţi activi, 830.000 de clienţi de salariu şi 712.000 de clienţi activi ce folosesc servicii digitale. În octombrie 2018, ING a fost amendată de cu 20.000 de lei de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), după incidentul în care banca a dublat tranzacțiile a peste 225.000 de clienți dintr-o eroare, fără să-i înștiințeze pe aceștia.


Onorarii brute de până la 45.000 de lei pentru autorii manualelor unice, pline de greșeli


 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News