„Aplicaţiile aprobate până la momentul suspendării proiectului ‘Prima Casă’, precum şi cele ce provin din promisiuni de garantare aprobate în cadrul acestuia vor intra sub normele fostului program. ‘Noua Casă’ pleacă de la un avans de minim 5% pentru valori ale proprietăţilor de cel mult 70.000 de euro, respectiv 15% pentru proprietăţi cu valori cuprinse între 70.001 şi 140.000 de euro”, se arată într-un comunicat al băncii.
ING are deja şase ani de când s-a alăturat programului „Prima Casă”, ajutând aproximativ 15.000 de români să se mute în prima lor locuinţă. Creditele ”Prima Casă” au ajuns în această perioadă la 22% din totalul creditelor ipotecare acordate de ING Bank România, cele mai multe fiind în Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Prahova, Braşov, Timiş şi Argeş.
În luna martie a acestui an, „Prima Casă” a fost suspendată până la adoptarea noului program. Astfel, aplicaţiile aprobate până la momentul suspendării vor intra sub normele fostului program, precum şi cele ce provin din promisiuni de garantare aprobate în „Prima Casă”.
„În perioada de pauză pentru ‘Prima Casă’ (aproximativ cinci luni), un număr mare de clienţi s-a interesat de condiţiile programului, iar cei care au dispus de un avans între 15% şi 25% au optat deja pentru soluţia ING pentru creditele ipotecare standard, de peste 82.000 de euro, care acum sunt apropiate ca şi cost de ‘Noua Casă’ şi cu un proces de acordare care poate fi mai scurt”, a declarat Roxana Cristea, Head of Lending, ING Bank România.
Noutatea cu care vine ING România
Condiţiile oferite de ING nu se schimbă faţă de anii anteriori, singura noutate fiind posibilitatea finanţării proprietăţilor noi cu valori mai mari decât în programul anterior, între 70.001-140.000 de euro şi avans de 15%. Astfel, Noua Casă pleacă de la un avans de minim 5% pentru valori ale proprietăţilor de cel mult 70.000 de euro, respectiv 15% pentru proprietăţi cu valori cuprinse între 70.001 şi 140.000 de euro.
ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări.
Foto: EPA
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro