Ingerul se-mbraca de la Preda

“Ingerul necesar” – debutul in lungmetraj al lui Gheorghe Preda – este un film necesar. In primul rand, pentru autorul lui: Preda nu face parte dintre “decretei”, iar acest debut indelung amanat poarta toate semnele dorintei regizorului/scenarist/scenograf de a “rupe gura targului”. ?n acelasi timp, este un film necesar pentru cinematograful roman de azi: demonstreaza ca nu exista o unica directie – aceea reprezentata de Mungiu, Puiu, Muntean -, ca exista o diversitate de stiluri si ca te poate interesa si altceva, ca autor, decat “felia de viata” etc.

Toate bune si frumoase (iar “Ingerul necesar” chiar e un film frumos), doar ca, odata ce te pozitionezi in afara unei tendinte, e bine sa te blindezi cu ceva mai mult decat niste cadre bibilite. Or, asta e pacatul major al “Ingerului…”: autorul a mizat prea mult pe “look” si nu i-a pasat de substanta (adica de scenariu). Scenariul e atat de subtire, incat filmul seamana cu niste haine de firma care umbla singure pe un podium; pana si “manechina” angajata sa le prezinte (Anca Florea) e inexistenta…

Cred ca Gica Preda este victima (liber-consimtatoare) a unui bovarism care nu e numai cinematografic. Ca si ilustrul sau omonim, autorul “Morometilor” (care s-a integrat in istoria literaturii), Preda s-a integrat si el in ceva – intr-un Stil. “?ngerul necesar” ilustreaza necesitatea lui Gh. Preda de a trai in Acea Lume (a Stilului) pe care a visat-o dintotdeauna. Nu este o “poveste”; este un drog.

Problema principala a “Ingerului…” nu este nici faptul ca autorul vrea sa controleze totul , nici ca ceea ce arata el in film nu se pupa neam cu realitatea. Este divortul comic intre sofisticarea “lookului de firma” si saracia povestii: o fata frumoasa care traieste intr-o vila “design” (cu baie confort 2…), compozitoare astmatica, este urmarita cu albastrul de o fiinta misterioasa (ea preferand albul); “thriller”-ul se sufoca foarte devreme in lipsa de aer a povestii si pe la jumatatea ei deja nu mai are suflu nici sa treaca strada. E un film astmatic. Pentru un thriller adevarat, e totusi nevoie de respiratie. (Daca se poate, nu artificiala.)

Alex Leo Serban
Critic de film

Urmărește-ne pe Google News