Colecţia regală este creaţia exclusivă a primului suveran al României şi a fost realizată între anii 1879-1899, în majoritatea lor covârşitoare fiind capodopere din colecţia Felix Bamberg.
Destinată să decoreze reşedinţa de la Peleş, pinacoteca regală a fost completată de-alungul anilor cu copii executate la cererea regelui Carol I. După inventarul din anul 1948, spre deosebire de majoritatea originalelor, copiile au rămas la Sinaia şi fac obiectul unei expoziţii care a fost deschisă în premieră la Muzeul Peleş din Sinaia.
La comanda regelui, s-au realizat, în intervalul 1880-1910, peste 100 de copii după lucrări celebre, repere ale istoriei artei şi picturii din şcolile veneţiane, germane şi franceze.
Vizitatorii care au trecut pragul castelului au fost încântaţi de lucrările expuse. Faimoasele copii au fost comandate de rege atât unor artişti străini, germani cu precădere, austrieci, francezi şi italieni, cât şi unor bursieri români precum Otilia Michail-Oteteleşanu sau Gheorghe Bălănescu.
În lipsa originalelor celebre, copiile după maeştri erau destinate să imprime reşedinţei regale un aer fastuos şi să contribuie la educaţia estetică într-o epocă în care nu exista încă reproducerea color.
Expoziţia ”Pictori copişti în Galeria Regelui Carol I”, va putea fi vizitată până pe 19 septembrie, iar preţul unui bilet este de 6 lei. Acest weekend a adunat record de vizitatori în Castelul Peleş. Atât sâmbătă, cât şi duminică peste 3.000 de persoane au trecut zilnic pragul expoziţiilor.