Ludovic Orban a afirmat că una dintre măsurile pe care Guvernul le va lua este îngheţarea indemnizaţiilor celor care ocupă funcţii de demnitate publică, pentru ca acestea să nu mai crească atunci când este majorat salariul minim.

„Ştiţi foarte bine că veniturile, indemnizaţiile celor care ocupă funcţii de demnitate publică sunt plătite în raport cu salariul minim pe economie. Şi ce decizie am luat? Se va majora salariul minim pe economie, să nu crească indemnizaţiile celor care deţin funcţii de demnitate publică”, a declarat premierul, duminică, la Prefectura Ilfov, potrivit Agerpres.

El a adăugat că pentru a pune în practică această decizie există două variante: fie vor fi incluse în cuprinsul legii bugetului de stat anumite reglementări specifice pentru exerciţiul bugetar, fie va fi emisă o ordonanţă de urgenţă „trenuleţ”, care cuprinde diferite măsuri ce sunt luate în perspectiva anului bugetar următor.

Orban a menţionat, de asemenea, că se are în vedere şi optimizarea structurilor organizatorice ale ministerelor, unele dintre ele fiind „suprapopulate”.

Vor pleca oameni din sistem

„Să ne aducem aminte că circula o glumă prin Parlament – Ministerul Dezvoltării a depopulat Teleormanul. Toate structurile care au scheme umflate vor fi reorganizate, vor fi remodelate şi lucrul acesta poate să ducă şi la plecarea unor angajaţi din sistem, dar este normal”, a spus Orban.

Gândiţi-vă că de la 1 ianuarie 2017 au fost angajaţi în sistemul public peste 60.000 de angajaţi noi, mă refer la guvernările PSD, dintre care foarte mulţi nu au parcurs etapele normale ale ocupării unei funcţii publice, ci pur şi simplu au fost băgaţi pe uşa din dos, probabil cei mai mulţi pe bază de relaţii de rubedenie, pe bază de carnet de partid la PSD sau pe baza altor tipuri de relaţii mai degrabă personale decât pe baza unor criterii serioase de angajare în sectorul public

Premierul Ludovic Orban:

Premierul a mai afirmat că este studiată foarte atent şi politica detaşărilor, dând ca exemplu Ministerul de Interne, unde susţine că sunt peste 1.000 de angajaţi detaşaţi în alte instituţii.

Interzicerea cumulului pensiei cu salariul

Orban s-a mai declarat de acord și cu cu interzicerea cumulului salariului cu pensia.

”Nu e normal ca persoane care s-au pensionat şi beneficiază de pensie să beneficieze şi de un venit în sectorul public, vreau să fim foarte clari, aici este vorba de a nu permite ca cineva care s-a pensionat, şi este vorba de foarte mulţi care s-au pensionat la 40 şi ceva de ani din Poliţie sau din alte structuri şi care, după ce s-au pensionat şi au dobândit nişte pensii, multe dintre ele peste media pensiilor, mai cumulează şi venituri în sectorul public”, a spus premierul.

Aici este vorba de a nu permite ca persoane care s-au pensionat să poată să cumuleze simultan pensia cu un venit din sistemul public. Dacă vor să lucreze în privat, nu avem absolut niciun fel de problemă

Premierul Ludovic Orban:

”De asemenea, dacă vor să îşi continue activitatea, nici în privinţa acestei chestiuni nu avem nicio problemă, cu o singură condiţie – să aleagă venitul dobândit din salariu, dacă vor să lucreze”, a declarat duminică dimineață premierul Ludovic Orban, citat de Agerpres.

 
 

Urmărește-ne pe Google News