Condamnarea de 40 de ani pronunțată de judecătorului districtual Jesse Furman a fost pentru „infracțiuni de spionaj, piraterie informatică, eludarea justiției, declarații false către FBI și pornografie infantilă”, au declarat procurorii federali americani într-un comunicat. Judecătorul nu a acceptat condamnarea pe viață cerută de procurori.

Joshua Schulte a fost găsit vinovat în iulie 2022 pentru patru capete de acuzare, fiecare pentru spionaj și piraterie informatică și o acuzație de declarații false acordate agenților FBI, după ce a dat materiale clasificate publicației specializate în publicare de informații clasificate WikiLeaks în așa-numita scurgere de informații Vault 7. În august anul trecut, un judecător a menținut în mare parte condamnarea.

WikiLeaks a început să publice materialele în martie 2017. Ele se refereau la modul în care CIA a supravegheat guvernele străine, presupuși extremiști și alte persoane, compromițând rețelele electronice și computerizate.

Procurorii au caracterizat acțiunile lui Schulte drept „cea mai mare încălcare a datelor din istoria CIA, iar transmiterea de către acesta a informaților furate către WikiLeaks este una dintre cele mai mari dezvăluiri neautorizate de informații clasificate” din istoria SUA.

Pe lângă datele furate de la CIA, procurorii au mai spus că Schulte a primit mii de imagini și videoclipuri cu pornografie infantilă și că au găsit materiale în apartamentul lui din Manhattan, într-un folder criptat sub trei straturi de protecție prin parolă, în cursul anchetei CIA privind scurgerile de informații.

 
 

Urmărește-ne pe Google News