Presa nigeriană a anunțat ieri că românul Cristian Nedelcu a fost răpit luni. El lucra pentru o firmă de construcţii, Dextron Group Ltd, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Poliţiei nigeriene Celestina Kalu, transmite Reuters. Pentru moment nu se cunosc alte amănunte despre soarta românului răpit în Nigeria.
Această firmă face parte din Dextron Group, controlată de actualul consul al României în Nigeria, Mircea Furtoș, companie care are mai multe contracte pe continentul african. Conform datelor prezentate de presa din Nigeria, ținta răpitorilor era tocmai românul Cristian Nedelcu. Atacatorii ar fi tras asupra personalului de securitate care îl escorta pe român, iar apoi l-au luat cu forța pe acesta.
Incidentul a avut loc luni noapte, în localitatea Owa Oyibo, din regiunea Agbor. Ambasadorul român în Nigeria a deplâns incidentul şi a cerut autorităţilor să ia toate măsurile pentru a-l salva pe inginer, notează sursa citată. Ministerul Afacerilor Externe a activat celula de criză în cazul românului răpit.
Angajatorul românului răpit în Nigeria
Grupul de firme Dextron – din care fac parte societăți deschise în România, Elveția, Nigeria, Tunisia, Marea Britanie, Ghana – este controlat de Mircea Furtos și membrii familiei sale. Acesta este consulul onorific al României în Abuja, din nordul Nigeriei. Mai exact, se ocupă cu dezvoltarea afacerilor țării noastre.
Am încercat să contactăm firmele Dextrom ca să aflăm amănunte despre soarta românului răpit în Nigeria, însă atât în România, cât și în Nigeria reprezentanții companiei nu au putut fi contactați: fie nu au răspuns la apeluri și mesaje, fie numerele de contact erau greșite.
Reprezentanții MAE nu au putut să ne dea informații legate de legătura dintre persoana răpită și consul.Mircea Furtoș, originar din Prahova, este un afacerist controversat care a fost acuzat în trecut de înșelăciune. În cele din urmă, în mod suspect pentru autorii plângerilor, acesta a fost găsit nevinovat de procurori. După acest moment, Furtoș și-a mutat afacerile în Africa, unde era considerat un protejat al SIE. Conducerea serviciului de informații cu activități operative în afara României ne-a răspuns în cursul zilei de astăzi, marți, 12 octombrie, la solicitarea legată de prezența lui Mircea Furtoș în Nigeria. Reprezentanții SIE nu au dorit să comenteze situația din Nigeria: „la solicitarea dumneavoastră, vă comunicăm că, în conformitate cu metodologia de acțiune a Celulei de criză, unicul comunicator în speța cetățeanului român răpit în Nigeria este Ministerul Afacerilor Externe”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro