Principalele declaraţii ale doctorului Adrian Streinu-Cercel
- Lumea nu a înţeles că ne confruntăm cu o pandemie.
- În momentul când am renunţat la măsuri, virusul face ce ştie mai bine şi se răspândeşte de la unul la altul.
- Dacă lumea va înţelege că masca face diferenţa, nu vom avea multe cazuri. În decurs de 12 zile, de la o persoană infectată putem avea 40 de persoane infectate.
- Iarna va aduce şi virusul gripal. În momentul de faţă circulă şi virusul care provoacă guturaiul.
- În luna octombrie, trebuie să ne vaccinăm antigripal.
- Eu dau un singur sfat. Cei care vor să se protejeze, trebuie să poarte mască.
”Suntem în același prim val pandemic”
- România, în momentul de față, stă mult mai bine decât alte țări din Europa. Spania este într-o situație critică, a înregistrat foarte multe cazuri noi în ultimele zile. Germania este și ea pe o pantă ascendentă,
Franţa înregistrează 5.000 şi ceva de cazuri. - Noi nu avem mai multe decese. Avem 4.000 de decese, dar şi 100.000 de îmbolnăviri. Sistemul de sănătate din România a funcţionat bine.
- În momentul de față, suntem în același prim val pandemic. Nu suntem nici în al doilea, nici în al treilea val, este unul și același.
Nu aș spune că acesta este un moment în care ar trebui să stăm acasă, ci să este un moment în care lumea trebuie să înțeleagă cât se poate de clar că trebuie să poarte mască, care să acopere și nasul, și gura.
Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș:
- Dacă lumea înțelege – și putem face un exercițiu – ca timp de trei săptămâni consecutiv să meargă cu masca pe figură, din momentul în care iese din casă și până se întoarce în casă, o să vedeți că numărul îmbolnăvirilor o să scadă.
- Din păcate, noi nu avem la Balş locuri disponibile. Este o muncă titanică, nimeni nu a plecat în concediu pentru a salva cât mai multe vieţi.
- Sunt 18 copii internaţi la Balş cu COVID, însă nu au forme grave.
Un expert internaţional în COVID-19 spune că România este printre țările din estul Europei, poate nu singura, care trece printr-un al doilea val al epidemiei. În scenariul pesimist, spune expertul, ”vom avea o toamnă întreagă, și o iarnă întreagă, și o parte din primăvară, timp în care epidemia poate creşte mai mult”.
Specialiștii în sănătate din Marea Britanie avertizează că numărul
infectărilor zilnice cu coronavirus ar putea ajunge la 50.000 la mijlocul lunii
octombrie, iar cel al deceselor, la peste 200.
Spania are cel mai mare număr de cazuri de COVID-19 din
vestul Europei. Din cauza creșterii numărului de infecții, autoritățile
regionale au ordonat o carantină parțială de luni în anumite cartiere ale
Madridului unde numărul cazurilor crește repede. Carantina parțială a iscat
proteste.
Numărul cazurilor noi de coronavirus crește alarmant și Franţa,
care recent a avut un record de 13.500 de noi îmbolnăviri cu COVID-19 în 24 de
ore.