În martie, Comisia Europeană a numit China un „rival sistemic” și un „concurent strategic”, scrie BBC News.

După acest moment, ambasadorul chinez la UE a cerut blocului să rămână „deschis, să accepte” investițiile chineze și să nu „discrimineze”.

Cât de multe investiții străină sunt în UE?

În acest moment, Chinei deține relativ puțin din companiile din UE, dar această parte a crescut rapid în ultimul deceniu.

O treime din activele totale ale blocului sunt acum deținute de companiile străine, care nu sunt membre UE, rezultă dintr-un raport al Comisiei Europene din martie.

Dintre acestea, 9,5% își aveau sediul în China, Hong Kong sau Macao. În 2007, procentul acestora era de 2,5%.

Comparativ cu China, la sfârșitul anului 2016, 29% dintre companiile străine care dețineau active în UE erau din SUA și Canada. Numărul acestora a scăzut, însă, considerabil, în 2007 fiind de 42%.

Concluzia este că deși vorbim de o creștere semnificativă, numărul nu este imens.

Și suma investițiilor directe chinezești în UE a crescut rapid, atingând o valoare maximă de 37,2 miliarde de euro în 2016.

Cu toate acestea, în contextul unei încetiniri a investițiilor chineze la nivel global, suma investițiilor a scăzut în 2017 și 2018, arată un studiu realizat de grupul Rhodium și Institutului Mercator.

Ce și unde investește China?

O mare parte a investițiilor directe chinezești, atât de stat cât și private, este concentrată în statele cu economii puternice precum Marea Britanie, Franța și Germania.

O analiză făcută de Bloomberg anul trecut arăta că China deținea patru aeroporturi, șase porturi maritime și 13 echipe profesioniste de fotbal în Europa.

Investițiile în infrastructură

În martie, Italia a devenit prima economie europeană majoră care s-a alăturat mega-proiectului de infrastructură ”Drumul Mătăsii”, demarat de China.

Aderarea Italiei la proiectul gigant de infrastructură al Chinei, noul drum al mătăsii, a împărţit Uniunea Europeană în două. În ciuda reticenţei faţă de China a oficialilor europeni, dar şi a Statelor Unite, Italia a semnat şi a devenit primul stat G7, al celor mai mari economii industrializate, care s-a alăturat programului chinez.

În mod oficial, mai mult de 20 de țări din Europa (inclusiv Rusia) fac parte din inițiativă.

De exemplu, China finanțează extinderea portului Piraeus în Grecia și construiește drumuri și căi ferate în Serbia, Muntenegru, Bosnia-Herțegovina și Macedonia de Nord.

Drumul Mătăsii, se tem oficialii europeni, ar putea fi doar o perdea brodată meticulos pentru a acoperi adevăratele intenţii ale Chinei. Mai ales acum, când are o vulnerabilitate crescută şi caută aliaţi în Europa.

Dar acest proiect este atrăgător pentru țările mai sărace din Balcani și din Europa de Sud, în special deoarece cerințele privind transparența și și controlul strict fac fondurile europene mai puțin atractive.

Cu toate acestea, analiștii subliniază că împrumuturile chineze vin cu condiții – cum ar fi implicarea companiilor chineze în companiile naționale – și, de asemenea, îndatorează foarte mult aceste țări.

Vor crește investițiile chineze?

La nivel global, investițiile directe ale Chinei au încetinit în ultimul an sau doi, după mai mult de un deceniu de expansiune.

„Aceasta este în principal rezultatul unor controale mai stricte asupra ieșirilor de capital din China, dar și a unui mediu politic în schimbare la nivel global”, a explicat pentru BBC News, Agatha Kratz de la Grupul Rhodium.

De exemplu, administrația americană a luat măsuri mult mai stricte și chiar împotriva activităților economice ale Chinei.

De asemenea, guvernele unor țări sunt mai precaute – în special atunci când este vorba despre investiții în zone sensibile ale economiei, cum ar fi telecomunicațiile și apărarea.

Însă nu există nicio îndoială că China este acum un jucător important în Europa, fie prin investiții directe, fie prin noul proiect Drumul Mătăsii.


Citește și: VIDEO | În căutarea lui Gică – românul omorât într-un parc din Huskvarna, Suedia, de doi adolescenți. Un Paște în pădure cu cei mai nevoiași dintre compatrioți (1)


 

Urmărește-ne pe Google News