Spectacolul „Inimă şi alte preparate din carne”, de Dan Coman, o producţie a Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova, regizat de Radu Afrim, a fost desemnat cel mai bun spectacol la cea de-a 29-a ediţie a Premiilor Galei UNITER, care a avut loc luni seară, la Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti.

Premiul i-a fost înmânat de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, managerului Naţionalului craiovean, Alexandru Boureanu.

„Teatrul a demonstrat rezilienţă în această perioadă, am tot văzut, am auzit oameni care se pregăteau să facă proiecte live aici pe scândură şi pe urmă au ajuns să facă proiecte de teatru radiofonic. Care-i diferenţa între rezilienţă şi rezistenţă? Când eşti rezistent doar te opui şi eşti atât de puternic încât rezişti unui factor care te atacă. Rezilienţa înseamnă că depăşeşti o perioadă grea şi transformându-te în perioada aceasta. Asta a demonstrat-o arta teatrală în perioada aceasta şi nu numai, cultura în general a dat dovadă de rezilienţă, se poate adapta (…)”, a transmis ministrul culturii, potrivit Agerpres.

Directorul Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, Alexandru Boureanu, a fost cel care a ridicat premiul.

„Felicitări colegilor mei care în ultimii cinci ani au contribuit la acest premiu. Este un rezultat al trupei de actori, al tehnicienilor, al faptului că Radu Afrim este angajatul nostru…Știți cât a costat acest spectacol? A costat 6.000 de euro. Acesta este un spectacol care a costat 6.000 de euro în condiții pandemice și ne-am descurcat și vorbește despre pandemie. Aceasta este reziliența!”, a transmis directorul Alexandru Boureanu.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Premiul pentru cea mai bună regie (Premiul „Lucian Pintilie”) a fost câștigat de Carmen Lidia Vidu pentru spectacolul „Jurnal de România. 1989”, pus în scenă la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

Premiul pentru întreaga activitate i-a fost acordat post-mortem regizorului Alexandru Darie. Trofeul a fost ridicat de actorul Marian Râlea.

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal a fost câștigat de Răzvan Vicoveanu pentru rolul Ivan Alexandrovici Hlestakov din „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria” Oradea.

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal a fost câștigat de Emőke Kató pentru rolul Eszter Nagy din spectacolul „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” de Cosmin Stănilă, pus în scenă la Cluj-Napoca.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI