UPDATE ora 14.00 Curtea Constituţională a României a amânat, marţi, pentru data de 9 aprilie discutarea iniţiativei legislative a USR de revizuire a Legii fundamentale, prin care se doreşte ca persoanele condamnate definitiv să nu mai ocupe funcţii publice.

Motivul amânării este pentru aprofundarea acestui caz.

Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

USR a depus 850.000 de semnături la Camera Deputaților pe data de 21 septembrie 2018, când s-au împlinit șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial.

Pe data de 26 octombrie președintele grupului de inițiativă, avocatul Mihai Badea, a depus o solicitare la Camera Deputaților pentru trimiterea inițiativei către Curtea Constituțională.

Abia pe 12 februarie anul acesta, Uniunea Salvaţi România anunţa că semnăturile iniţiativei civice „Fără penali în funcţii publice” au ajuns la Curtea Constituţională a României, după peste 100 de zile de întârziere, iar, potrivit legii, judecătorii CCR au la dispoziţie 60 de zile calendaristice pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii textului propus.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

Potrivit legii 189/1999 privind revizuirea Constituției de către cetățeni la Art.6 (2): Camera Parlamentului la care a fost înregistrată inițiativa legislativă a cetățenilor va trimite originalele listelor de susținători la Curtea Constituțională, păstrându-și o copie a acestora.

Ulterior, CCR are la dispoziție 60 de zile pentru a se pronunța asupra constituționalității inițiativei. USR spune că „președintele Camerei Deputaților, care are două condamnări penale, vrea să stopeze un eventual referendum al inițiativei Fără Penali în funcții publice”.

Citeşte şi: Concediată din Direcția Piețe Sector 4 ”pentru că n-am vrut să mă înscriu în PSD”, Elena Lefter a câștigat procesul, dar ”m-au trimis la  Control, unde se face și teren, deși am scleroză multiplă!”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI