Iniţiativa România a analizat 75 de candidaţi eligibili, potrivit datelor din cele mai recente sondaje. Au fost verificaţi 15 candidaţi PSD, dintre care 14 cu probleme identificate, 8 ALDE, dintre care 7 cu probleme, 15 PNL, dintre care 5 cu probleme, 6 ai PRO România, dintre care 3 cu probleme, 6 ai PMP, dintre care 2 cu probleme, şi 12 ai USR-PLUS, dintre care unul cu probleme.
Pe lângă aceştia, a mai fost analizat şi un candidat eligibil al PRO Demo, unul al PSR, unul a PRU şi unul al UNPR, toţi cu probleme. Dintre cei trei candidaţi independenţi, doi ar avea la rândul lor probleme de integritate, potrivit Iniţiativei România.
Declaraţii controversate privind statul de drept
În cazul PSD, primii trei candidaţi (Rovana Plumb, Carmen Avram şi Claudiu Manda) au toţi vulnerabilităţi privind statul de drept. Ele au fost identificate din declaraţiile publice susţinute de candidaţi.
Sunt semne de întrebare şi cu privire la ataşamentul faţă de valorile europene la toţi cei trei. În cazul integrităţii, singura fără probleme este Carmen Avram.
Din totalul candidaţilor PSD, singurul care nu are probleme la niciuna din aceste categorii este Victor Negrescu.
În cazul PNL, primii trei candidaţi (Rareş Bogdan, Mircea Hava şi Siegfried Mureşan) nu au probleme majore. O excepţie este însă Rareş Bogdan, care a fost amendat de câteva ori pentru că a permis și a proferat un limbaj violent, încurajând și o atmosferă de incitare la adresa minorităților etnic în cadrul emisiunilor sale.
USR are un singur candidat din cei de pe locuri eligibile cu probleme. Este vorba despre Clotilde Armand. Semnele de întrebare sunt ridicate cu privire la respectul faţă de valorile europene. Motivele sunt legate de susţinerea referendumului privind familia, dar şi legate de susţinerea deportării din Europa a ”tuturor celor care se fac responsabili de difuzarea propagandei teroriste islamic”.
La ALDE, Norica Nicolai şi Daniel Barbu au probleme la toate cele trei capitole: stat de drept, integritate, valori europene. A treia candidată de pe listă, Renate Weber, are probleme cu privire la statul de drept şi la valorile europene.
În cazul PMP, Iniţiativa România a identificat probleme în cazul lui Traian Băsescu, la toate cele trei capitole, dar şi în cazul lui Eugen Tomac, în privinţa ataşamentului faţă de valorile europene.
ProRomânia îl are cap de listă pe Victor Ponta, cu probleme grave la toate cele trei categorii analizate. El este urmat de Corina Creţu, căreia nu i s-au imputat derapaje, şi de Mihai Tudose, cu probleme la toate cele trei categorii.
Lista candidaţilor şi o detaliere a problemelor identificate se regăseşte pe site-ul România Alege.
Citeşte şi: