ComenteazăProiectul de lege iniţiat de Oana Bîzgan a fost adoptat de Camera Deputaţilor la 30 iunie 2020 şi urma să fie promulgat de preşedintele României. Însă legea a fost blocată de Guvernul Orban, care a sesizat CCR, reclamând că prădătorii sexuali ar putea fi discriminaţi, prin imprescriptibilitatea infracţiunilor de viol şi act sexual cu un minor.
“Iulia Scântei, senatoare PNL, a avut un rol crucial”
Libertatea: Proiectul iniţiat de dumneavoastră a fost susţinut de 76 de parlamentari şi a fost adoptat destul de repede, după opt luni. Cum aţi reuşit această mobilizare?
Deputat Oana Bîzgan: Este primul şi singurul proiect care a trecut mai repede prin Parlament, pentru că din toate partidele au fost colegi care l-au susţinut. În situaţia în care 75% dintre prădătorii sexuali primeau pedepse cu suspendare, conform cifrelor pe care le-am primit de la Ministerul Justiţiei, era inacceptabil să mai continuăm aşa.
Nu poate fi normal, în nicio ţară, ca atunci când un copil este violat, noi să-l numim “act sexual cu un minor”, iar prădătorul sexual să stea bine-mersi acasă şi să nu meargă nicio zi în puşcărie.
Oana Bîzgan:
Am avut susţinerea colegilor, inclusiv a celor din PNL, cu care am lucrat extrem de bine. Iulia Scântei, senatoare PNL, a avut un rol crucial, mai ales la Senat.
Dar proiectul nu a fost acceptabil, încă de la început, pentru Ministerul Justiţiei. Abia după discuţii şi după o perioadă suficient de lungă de muncă împreună, am reuşit să facem modificările, astfel încât să fie susţinut şi de Ministerul Justiţiei.
Pedepsele mai mari “strică algoritmul Codului Penal”
– Ce înseamnă “nu era acceptabil pentru Ministerul Justiţiei”? Aţi scris într-o postare pe Facebook că cei de acolo spuneau că “așa e făcut Codul Penal, așa trebuie să rămână”.
– Păi, nu. Aşa se pare. Eu cred că toată această nebunie, cu sesizarea la CCR, se bazează pe nişte chichiţe tehnice şi nişte oameni care realmente ţin cu dinţii de “status quo”, de frică, pentru că atâta ştiu. În toată perioada în care noi am discutat cu Ministerul Justiţiei, s-a discutat despre…
– Cu cine anume din Ministerul Justiţiei aţi discutat?
– La comisie a fost doamna secretar de stat Lidia Barac şi o altă doamnă, Alina Ion, directoare la legislativ.
– Iar aceste doamne ştiau, pentru că statisticile v-au fost furnizate de Ministerul Justiţiei, că 75% din agresorii sexuali de copii primesc pedepse cu suspendare şi spuneau că “aşa trebuie să rămână Codul Penal”?
– Nu spuneau chiar asta, spuneau că întregul Cod Penal a fost gândit pe un algoritm matematic, astfel încât să fim echitabili în aplicarea pedepselor pentru diferite infracţiuni, pe paliere. Eu le-am declarat: înseamnă că este greşit întregul palier, dacă astfel de pedepse sunt posibile astăzi pentru viol, act sexual cu un minor şi pentru abuzuri sexuale împotriva copiilor. Iniţial, prin proiectul acesta, eu mi-am dorit să creştem sănătos pedepsele, însă nu era posibil.
“Pentru omor avem 15 ani”, asta mi se tot repeta. “Pentru omor avem 15 ani, nu poţi să dai la viol 30 de ani! Pentru că stricăm acest algoritm al Codului Penal! Şi nu e bine după aceea…”.
Şi le spuneam că întregul algoritm este prost făcut! Şi că e posibil ca algoritmul după care acest Cod Penal a fost creat, acum 11 ani, să nu mai aibă nimic de-a face cu realitatea. Iar în ţara în care criminalitatea şi infracţionalitatea cresc de la an la an, noi ce facem? Păstrăm un algoritm făcut acum 11 ani?
– Venim cu legea recursului compensatoriu, ca să mai micşorăm din pedepsele care şi-aşa sunt mici.
– Da. Şi vă mai spun ceva. Eu cred că zilele acestea va fi puţină supărare acolo, la Guvern, pentru că prin această lege scoteam şi România din infringement. Noi avem infringement de la Uniunea Europeană, pentru că nu am implementat Directiva 2011/93/UE, care spune foarte clar că “actul sexual cu un minor” e o invenţie de-a noastră şi nu este deloc ceea ce trebuie.
“În timpul discuţiilor, le-am spus: Dar realizaţi că vorbim despre copii?”
– În discuţiile pe proiectul de lege, cei de la Ministerul Justiţiei au fost doar avocaţii cifrelor din Codul Penal?
– Spuneau că nu putem să stricăm algoritmul matematic. Şi atunci, soluţia a fost să creştem limitele minime ale pedepselor, aşa încât niciun prădător sexual să nu mai poată fenta puşcăria. Ca să nu mai stricăm algoritmul mult-preţios făcut acum 11 ani, care nu mai serveşte poporul, serveşte doar nişte funcţionari care gândesc în matematică, nu gândesc în vieţi umane…
Algoritmul Codului Penal serveşte nişte contabili, şi nu nişte oameni care trebuie să apere justiţia şi victimele şi să protejeze o întreagă idee de dreptate.
Ei gândesc doar în cifre. La un moment dat, în timpul discuţiilor, le-am şi spus: Dar realizaţi că vorbim despre copii? Despre vieţi, despre oameni, şi nu despre cifre? Eu ştiu, că sunt economist, mă uit şi eu la cifre, dar, după ce mă uit la cifre şi mă îngrozesc, încerc să-mi imaginez o victimă. Măcar o victimă şi este suficient să faci ceva în direcţia aceasta.
– Ce reacţie au avut cei de la Ministerul Justiţiei când le-aţi atras atenţia că e vorba despre victime copii?
– N-au avut ce să comenteze… Dar cea mai mare piedică a fost, într-adevăr, Ministerul Justiţiei, care, iniţial, nici nu a vrut să susţină proiectul. După ce a trimis un punct de vedere, s-a mai răzgândit. Şi să vă mai zic ceva: mai am un proiect legislativ, pentru creşterea vârstei de căsătorie oficiale, pentru că avem peste 2.000 de minori care se căsătoresc. Vă rog să citiţi punctul de vedere al Guvernului, scris exact de aceleaşi doamne. Te minunezi! “Să-i lăsăm pe minori să se căsătorească, că oricum nu rezolvăm nicio problemă!”.
– De ce credeţi că au o astfel de abordare?
– Eu cred că s-au transformat în nişte roboţi şi văd doar texte din astea tehnice şi nu realizează impactul muncii lor!
Ce scriu ele şi ei acolo face diferenţa dintre viaţă şi moarte pentru o persoană! Cred că asta au uitat funcţionarii noştri de la Ministerul Justiţiei.
– Ministrul Predoiu, care este şi membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, s-a implicat în acest proiect? A fost curios să vadă ce prevede el şi dacă ar putea ajuta?
– Eu nu am avut contact cu el. Pe mine m-a interesat să avem un proiect bun şi tocmai de aceea am acceptat, şi aşa fac tot timpul, să lucrez cu toate persoanele tehnice, şi de la Comisia juridică, şi din Ministerul Justiţiei. Cu Cătălin Predoiu nu am comunicat, nu am simţit nevoia, căci, cumva, rezolvasem treburile. Şi era la mintea cocoşului că dacă avem, mai ales în vremurile acestea, infringement pe care-l poţi rezolva cu această lege, mă gândeam că Guvernul nu mai vrea să plătească bani aiurea pe infringement. Şi va dori ca legea să fie promulgată şi să zică Uniunii Europene: “Gata, am rezolvat o parte din această problemă, urmează şi alţi paşi, vă rugăm să opriţi infringementul”.
Bîzgan: “Am încredere că vom rezolva această problemă acum, anul acesta”
– De ce a trimis Guvernul legea la CCR?
– Te întrebi care e problema. Dacă violul a fost declarat crimă împotriva umanităţii de Curtea Penală Internaţională încă din 1998 şi dacă oricine ştie, foarte clar, că pentru crime împotriva umanităţii poţi dispune imprescribilitatea? Dacă Uniunea Europeană spune foarte clar că “actul sexual cu un minor” e o invenţie şi că atunci când un major care face sex cu un minor este viol? Din punctul meu de vedere, toate aceste tehnicalităţi nu fac decât să creeze excepţii şi excepţii, ca fiecare cetăţean să devină excepţie şi ca fiecare victimă să poată fi blamată în continuare, în situaţia în care, ştim cu toţii, un copil, chiar şi la 14-15 ani, nu are cum să-şi dea consimţământul pentru sex cu un adult. Este simplu şi nu mai trebuie să avem niciun fel de excepţie.
– Bănuiaţi că cei din Ministerul Justiţiei vor proceda astfel, oprind legea de la promulgare?
– Am fost extrem de şocată să văd că au făcut asta, fără ca nici măcar să ne anunţe. Oamenii de acolo ştiau cu cine au lucrat. Dacă nu pe mine, puteau să o sune pe doamna Iulia Scântei, că e din PNL şi a fost acolo, la Ministerul Justiţei, se cunosc, puteau să discute cu ea: “uite, avem problema asta”. Găseam o soluţie, reparam dacă era o problemă. Dar măcar comunicam. Nu, “ne-am hotărât că există discriminare între pedo-criminali”. Eu nu cred că discriminăm, abia aştept decizia CCR. Iar în funcţie de decizie, voi vedea în ce mod voi continua în această direcţie. Însă nu mă voi opri.
Nu mă voi opri până când fiecare pedo-criminal va merge la puşcărie, indiferent cine se opune. Pentru mine nu este o opţiune să mai rămână vreo portiţă deschisă, pentru ca ei să scape de închisoare.
– Dar timpul trece. Şi-n fiecare zi aflăm de noi cazuri în care au fost agresaţi sexual copii. Iar cei care comit acum aceste fapte pot primi pedepse cu suspendare în continuare, pentru că legea e blocată la CCR.
– Ştiu. Azi noapte n-am dormit, după ce am văzut situaţia tatălui care şi-a drogat şi violat băiatul de 6 ani în faţa fratelui de 7 ani, s-a filmat şi a trimis filmarea la lume. În Cluj, ca să nu mai zică lumea că “vai, astea se întâmplă numai la Vaslui”. Şi urlam, gândindu-mă că, în timp ce noi ne batem în tehnicalităţi, “care criminali sunt mai discriminaţi decât alţii”, viaţa acelui copil e distrusă, viaţa fratelui lui, care a văzut astfel de atrocităţi, e distrusă, iar acel nenorocit poate să ia cu suspendare, că “e la prima abatere”. Şi, dacă se poate, îl lasă judecătorul să se întoarcă şi acasă, lângă copii, că doar nu poate să-l ţină în stradă, nu-i aşa? Este inuman! Dar eu, sincer, am încredere că vom rezolva această problemă. Şi o vom rezolva acum, anul acesta.