Apariţia cazurilor în care ”băieţi cu organe sexuale masculine” ar fi declarat că se simt fete şi ar fi putut folosi toaletele şi duşurile fetelor la şcoală este una dintre temerile senatorului PMP Cristian Lungu.

Acesta a declarat pentru Mediafax că propunerea sa legislativă de modificare a Legii Educaţiei, care a fost denunțată deja de trei mari universități, a venit dintr-o experienţă personală trăită în mediul academic din SUA, unde a locuit 16 ani şi a fost educat.

Sub administraţia Obama, şcolile publice din SUA erau obligate să implementeze această teorie de gen, cu consecinţe foarte grave, iar recent, preşedintele Trump a corectat această aberaţie.

Senatorul PMP Cristian Lungu:

”Am văzut băieţi născuţi cu organe sexuale masculine care nu puteau fi discriminaţi, iar dacă ei clamau verbal că se simt fete, trebuia să fie lăsaţi să folosească duşurile şi toaletele fetelor. De asemenea, ei trebuia să fie lăsaţi să participe la competiţii sportive dedicate doar fetelor”, a declarat iniţiatorul modificărilor Legii Educaţiei privind identitatea de gen.

Senatorul a precizat că a încercat să pună ”o pavăză” împotriva acestei ”aberaţii” ideologice, astfel încât să nu fie expuşi şi copiii din România la această opinie de gen.

”Într-un memoriu pe care îl voi trimite UBB voi întreba pe cei de la Rectorat dacă sunt de acord ca la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj băieţii care spun că se simt fete pot să folosească duşurile şi toaletele fetelor sau dacă pot participa la competiţii sportive la care doar fetele au acces. Să clarificăm lucrurile”, a mai afirmat Lungu.

Potrivit acestuia, dacă nu se intervenea, se putea ajunge la situaţii în care un băiat să afirme că se simte într-o zi fată, apoi iar băiat, şi că are ”un gen fluid”.

Lungu a mai declarat că la ora actuală sunt 114 genuri inventate.

Cristian Lungu și-a exprimat încă din toamna anului trecut, într-un interviu pentru Libertatea, dorința de a scoate din școli ceea ce el numea “prozelitismul de gen” şi “prozelitismul de sex”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News