Individul a organizat operațiunea de lichidarea a cumnatului său, un milionar britanic, retras la pensie, Alan Hogg, în vârstă de 63 de ani. El a comandat chiar și uciderea surorii sale, Nott, în vârstă de 61 de ani, considerată de localnici drept „cea mai frumoasă femeie din oraș”. Motivul dublei crime a fost invidia, Warut Satchakit fiind invidios pe averea cumnatului său, relatează themirror.co.uk.
El a plătit cu aproximativ 1.400 de euro un bărbat de 24 de ani și un amic ale acestuia. Unul dintre ei l-a împușcat pe bărbat, iar al doilea a omorât-o pe femeie cu mai multe lovituri de ciocan în cap.
Inițial, cuplul a fost dat dispărut, dar polițiștii le-au găsit cadavrele îngropate în grădină, la doi metri sub pământ, folosind un câine special de urmă. Fratele femeii a devenit principalul suspect după ce a fost depistat pe camerele de supraveghere furându-le camioneta.
Asasinii și cel care i-a plătit au recunoscut crimele, iar un al patrulea bărbat, care le-a sprijinit planul, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Cei trei bărbați au fost condamnați la moarte cu injecția letală, sentința Tribunalului din Phrae fiind cu apel în 30 de zile.
Milionarul britanic locuia într-o vilă luxoasă și deținuse mai multe curățătorii de haine.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro