Înjurăturile pot fi considerate nepoliticoase și vulgare, însă potrivit unui studiu comun realizat de cercetătorii de la Universitatea Maastricht,  de la Universitatea de Știință și tehnologie din Hong Kong, de la Universitatea Stanford și de la Cambridge, acestea  sunt, de fapt, o modalitate sinceră și nefiltrată de exprimare a emoțiilor.

Studiul a fost publicat recent în jurnalul „Social Psychological and Personality Science” , iar acesta arată că  persoanele care înjură în mod obișnuit sunt mai puțin preocupate de regulile sociale, precum să nu rănească oameni, și nu-și filtrează cuvintele, drept urmare spun direct ce gândesc.

Mai exact, o înjurătură poate exprima de o mie de ori mai bine starea de spirit a cuiva. De multe ori, aflăm cu adevărat ce se află în adâncul sufletului unei persoane suferinde mai degrabă când îi scapă câte o înjurătură, decât atunci când se exprimă elegant şi folosește cuvinte alese.

De altfel,  co-autorul studiului, David Stillwell, de la universitatea Cambridge, a precizat că la studiu au participat 307 oameni cu limbaj colorat. Întrebați de ce înjură, ei au spus că îi ajută să exprime exact ce simt sau să-și elibereze emoțiile negative, iar intenția lor nu este să-i insulte sau să-i intimideze pe cei din jur. În plus, cercetătorii susțin că nu cu mult timp în urmă, s-a demonstrat și că suspecții de crime care sunt inocenți înjură mai mult decât cei vinovați.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI