În perioada sezonului rece, cele mai multe incendii şi/sau explozii se produc în locuinţele încălzite cu gaze, în majoritatea situaţiilor din cauza utilizării unor instalaţii improvizate sau defecte. Dar fie că utilizezi lemne, cărbune sau gaze, iată câteva sfaturi, pentru a evita orice incident.
Curăţarea coşurilor
Dacă nu ai făcut-o deja, curăţă de urgenţă toate coşurile de evacuare a fumului şi a gazelor arse. Dacă utilizezi lemne sau cărbune, apelează la un coşar profesionist sau la o firmă de profil (unele activează chiar în subordinea consiliului local), nu încerca să rezolvi singur problema prin fel de fel de improvizaţii.
Dacă utilizezi gaze, trebuie să ştii că firma cu care ai încheiat contractul de furnizare are obligaţia legală de a efectua curăţarea coşurilor o dată la doi ani, cu ocazia reviziei periodice obligatorii. De altfel, această operaţiune este prevăzută în contract şi achitată în avans (taxa de coşerit).
Verificarea instalaţiei
Dacă foloseşti sobe/ teracote cu gaze naturale, chiar dacă nu sesizezi vreo defecţiune şi nu simţi mirosul specific de gaze, efectuează o verificare detaliată a instalaţiei, de la contor, până la arzătoare.
Dar, atenţie! Nu încerca să depistezi eventualele scurgeri de gaze folosind bricheta sau chibriturile, ci apelează la firma distribuitoare (cea cu care ai contractul de furnizare) sau la una agreată de aceasta, firme care dispun atât de specialişti, cât şi de aparatura necesară pentru depistarea şi remedierea unor posibile defecţiuni.
În situaţia în care, la un moment, dat simţi mirosul caracteristic de gaze, procedează în felul următor: stinge toate focurile, deschide uşile şi ferestrele, nu aprinde lumina şi nu manevra nici un aparat electric, apoi anunţă firma de distribuţie cu care ai contractul. Până la sosirea echipei de intervenţie nu sta în încăperea respectivă.
Fără improvizaţii

  • Nu permite şi nu executa modificări ale instalaţiilor, racordări sau desfiinţări de puncte de consum gaze naturale, decât pe bază de aprobări legale şi numai prin firme autorizate;
  • Nu pune în funcţiune punctele de consum aprobate înaintea efectuării recepţiei şi a deschiderii oficiale a gazelor de către firma distribuitoare;
  • Nu micşora şi nu astupa suprafeţele vitrate, golurile pentru ventilare şi accesul aerului necesar arderii, precum şi pentru evacuarea gazelor de ardere, cele prevăzute pentru asigurarea siguranţei în exploatare;
  • Întreţine instalaţiile în stare bună de funcţionare şi utilizează- le în conformitate cu instrucţiunile primite de la furnizor.

Sfaturi pentru cei care deţin centrale termice

Dacă ai centrală termică proprie, pe gaze naturale sau pe alt gen de combustibil, trebuie să respecţi câteva indicaţii:
a) nu depozita în centrală utilaje sau materiale care nu au legătură cu explotarea efectivă a acesteia, cu deosebire materiale inflamabile;
b) nu folosi focul deschis pentru fluidizarea combstibilului din rezervoare, prin încălzire;
c) înainte de aprinderea combustibilului la injectoare, verifică focarul şi îndepărtează eventualele scurgeri de combustibil;
d) supraveghează permanent instalaţia, îndeosebi dacă în casă sunt copii şi/sau persoane în vârstă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News