Încă de la primele ore ale dimineţii, într-o zi senină aşa cum a fost cea în care Florin Rotaru a ales să zboare cu îngerii, peste o mie de persoane din Feteşti s-au adunat la Catedrala „Sfânta Treime” din Feteşti. Militari, poliţişti, jandarmi, bunici cu copii de-o şchioapă au venit să-i aducă un ultim omagiu. Peste tot pe unde te uitai vedeai cu tricouti inscripţionate „Florin, eşti eroul nostru. Deasupra norilor e soare şi frumos!”.
Soţia, care abia a dat naştere celui de-al doilea copil, abia se mai putea ţine pe picioare. Lângă ea s-a aflat tot timpulm, în afara rudelor, şi o angajată a MApN, care a avut rolul de a o susţine, din toate punctele de vere, pe văduva pilotului.
Peste o mie de oameni au asistat la înmormântare
De la catedrală, după ce soborul de zece preoţi a ţinut slujba de înmormântare, cortegiul s-a deplasat către cimitir. Pe drum, peste o mie de oameni au ieşit la porţi, pe balcoane sau în faţa instituţiilor pentru a-i aduce un ultim omagiu.
Dintr-un elicopter s-au aruncat flori
Cimititul s-a dovedit neîncăpător pentru cei care au vrut să-l conducă pe ultimul drum pe pilotul-erou Florin Rotaru. În semn de preţuire, un elicopter de la Baza Borcea a trecut pe deasupra mulţimii, iar un militar a aruncat flori deasupra gropii. Două avioane F-16 au survolat cimitirul, în amintirea celui ce a fost căpitan-comandor Florin Rotaru.
Pilotul Florin Rotaru a murit sâmbătă, în timpul unui show aviatic, la baza Borcea. Avionul MiG-21 Lancer pe care îl pilota s-a prăbușit, iar acesta a murit carbonizat. În urma accidentului aviatic, a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.