3878-118911-9biserica.jpg

După două zile de nelinişte şi disperare, rudele celor doi tineri artişti din Braşov, morţi în urmă cu patru zile, au reuşit să ridice trupurile acestora de la morgă. Sicriele celor doi au fost depuse, ieri, la capela bisericii “Cuvioasa Parascheva”, din Botoşani, oraşul natal al băiatului. Carolina şi Marius 3878-118913-aaa.jpgCaia vor fi înmormântaţi împreună mâine, unul lângă celălalt, aşa cum şi-au petrecut ultimii ani din viaţă. Din nefericire, părinţii Carolinei ar putea să nu ajungă la înmormântare. Artista fiind din Chişinău, rudele ei au nevoie de viză pentru a intra în România.

Marius avea probleme cu sistemul nervos

În ceea ce priveşte ancheta, procurorii au anunţat că vor face publice rezultatele autopsiei în cursul zilei de astăzi. Varianta cea mai vehiculată în rândul anchetatorilor este aceea că Marius a încercat să îşi pună capăt zilelor. În încercarea de a-l salva, Carolina a fost trasă şi ea peste balustrada balconului. Bărbatul avea gânduri negre, era agitat şi nu se putea odihni. Soţia sa ar fi povestit rudelor că Marius visează adesea că moare şi este acoperit cu pământ, iar aceste coşmaruri îl îngrozeau.

3878-118912-qqq.jpg

Surse din cadrul anchetatorilor ne-au declarat că în apartamentul soţilor Caia a fost găsită o reţetă pe care era trecut diagnosticul “tulburări ale sistemului nervos vegetativ – depresie acută”. Cu toate acestea, medicamentele nu au fost găsite în casă, ceea ce poate însemna că Marius nu şi le-a cumpărat de la farmacie. “Simptomele acestor tulburări sunt tremurul, palpitaţiile şi transpiraţia, iar în unele cazuri se poate ajunge la accese de furie”, ne-a spus dr. Lucian Luca, medicul consultat de Libertatea. Acesta a completat că tendinţele sinucigaşe sunt posibile la astfel de pacienţi.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Cinci cadouri pe care să nu le oferi niciodată celor dragi la final de an. Lidia Fecioru spune că atrag ghinionul și dezamăgirile
FANATIK.RO
Cinci cadouri pe care să nu le oferi niciodată celor dragi la final de an. Lidia Fecioru spune că atrag ghinionul și dezamăgirile
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Cresc amenzile de la 1 ianuarie. Cât trebuie să plătească un şofer prins fără centură 
Observatornews.ro
Cresc amenzile de la 1 ianuarie. Cât trebuie să plătească un şofer prins fără centură 
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep  căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate
HOROSCOP
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI