Găsiţi adăpost în mănăstiri şi biserici
Patriarhia Română a îndemnat parohiile şi mănăstirile ortodoxe din ţară, mai ales cele din mediul urban, să vină în sprijinul persoanelor afectate de caniculă şi să le ofere apă şi adăpost celor care solicită acest lucru. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, a declarat că bisericile din Capitală sunt deschise pe durata zilei, în unele cazuri chiar şi până la ora 20.00.
La un pas să moară sufocaţi
Opt imigranţi, marocani şi algerieni, au fost la un pas să moară ieri sufocaţi. Bărbaţii au încercat să iasă din ţară ascunşi într-un TIR, la o temperatură de peste 50 de grade Celsius, fără apă. Unora li s-a făcut rău şi au primit ajutor.
Transportul în comun a fost afectat
La Timişoara, tramvaiele de pe o linie au fost înlocuite cu autobuze, după ce canicula a afectat stratul de izolaţie de la baza şinei de tramvai. Din cauza dilatării liniilor, smoala s-a topit, ajungând pe suprafaţa de rulare a garniturilor.
Bătrân din Constanţa, ucis de căldură
Un bătrân din Constanţa a căzut luni secerat pe stradă, la câţiva paşi de casă. Medicii sosiţi la faţa locului nu au reuşit să-i salveze viaţa. Necropsia va stabili cauza exactă a morţii, dar se pare că organismul bărbatului a fost prea slab pentru căldura infernală.