Înregistrarea este prezentată drept o conversaţie telefonică între Iulia Skripal şi verişoara sa Viktoria aflat în Rusia. Prezentatorii emisiunii ”60 de minute” spun că au obţinut această înregistrare de la Viktoria Skripal, dar admit că nu sunt în măsură să-i confirme autenticitatea.

Cele două vorbesc în limba rusă, iar Iulia Skripal vorbeşte normal şi destul de dezinvolt, afirmând că ea şi tatăl ei sunt în stadiul de refacere şi că ea va fi externată curând. ”Totul merge bine, totul se poate rezolva, toată lumea este în refacere şi în viaţă”, ar fi spus fiica fostului spion Serghei Skripal.

Vorbind despre tatăl său, ea spune că ”se odihneşte acum, doarme. Sănătatea tuturor este normală, nu e nimic ireversibil. Voi putea în curând să ies. Totul va fi bine”.

Viktoria Skripal, nepoata lui Serghei Skripal, care locuieşte în Rusia, spune că a cerut viză britanică pentru a-şi putea vizita familia la spitalul din Salisbury. ”Vika, nimeni n-o să-ţi dea viză. Ştii care este situaţia acum. Vom vedea mai târziu”, răspunde persoana prezentată ca fiind Iulia.

Starea de sănătate a Iuliei se îmbunătățește rapid. Jurnaliștii de la BBC News au aflat că fiica lui Serghei Skripal este conștientă și vorbește.

După aproape patru sătpămâni în care a fost în stare gravă în spital, Iulia Skripal pare să răspundă tratamentului și se pare că și-a recuperat cunoștiința și chiar a vorbit.

Serghei și Iulia Skripal au fost internați în spital pe 4 martie, după ce au fost găsiți inconștienți pe o bancă din centrul comercial Maltings din Salisbury.

Poliția a tratat cauza ca o tentativă de asasinat.


Citește și: EXCLUSIV/ Republica Moldova, o țară dezbinată de la vlădică până la opincă. Trei interviuri cât o dovadă – VIDEO


 
 

Urmărește-ne pe Google News