Mesaj nord-coreean disperat, venit din linia întâi
Mesajul confirmă că trupele nord-coreene se aflau pe linia frontului, luptând alături de soldați ruși, și erau atacate în plin de ucraineni.
This 13-second radio intercept describes a dramatic battlefield retreat of North Korean troops in Russias Kursk region on December 1. A Reuters investigation gives an inside look at North Koreas vast operation to help Russias war on Ukraine:https://t.co/DDWDuj0jNB pic.twitter.com/7z1ktzIcQx
— Reuters (@Reuters) April 15, 2025
„Grupurile de luptă ale Batalionului 8 se retrag în pădure… dar în timpul retragerii au fost atacați de o dronă kamikaze și foc de mortier. Evacuați rapid într-o zonă sigură”, se aude în înregistrare.
Potrivit oficialilor ucraineni, Coreea de Nord a trimis aproximativ 14.000 de militari să lupte pentru Rusia, dintre care 3.000 au fost trimiși ca întăriri după pierderile uriașe înregistrate în primele luni.
„S-au adaptat la condițiile moderne de luptă”, a spus Oleh Shyriaiev, comandantul Regimentului 225 de Asalt al Ucrainei, care a fost implicat în luptele din Kursk.
Mor în tăcere, dar luptă pentru Putin
Până în februarie 2025, circa 4.000 de soldați nord-coreeni fuseseră deja uciși sau răniți. Reuters a confirmat că unii dintre aceștia au fost filmați de dronele ucrainene în timp ce foloseau artilerie și lansatoare multiple de rachete furnizate de Phenian.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c9867758d0e6bb6d10a560edb0a71e8d.jpg)
„Este cea mai importantă formă de sprijin militar direct oferit Rusiei”, arată o investigație realizată de Open Source Centre împreună cu Reuters.
Dar soldații nu știu pentru cine mor. Doi soldați nord-coreeni capturați de Ucraina nu aveau nicio idee despre războiul în care fuseseră trimiși să lupte. Li s-au dat puști Kalashnikov și li s-a spus că vor lupta împotriva sud-coreenilor care sprijineau Ucraina. Câteva zile mai târziu însă, se aflau pe linia frontului în regiunea Kursk din Rusia, luptând împotriva ucrainenilor.
„Contribuția Coreei de Nord a fost vitală. Fără sprijinul lui Kim Jong-un, Vladimir Putin nu ar putea continua acest război în Ucraina”, spune Hugh Griffiths, fost expert ONU în monitorizarea sancțiunilor asupra Coreei de Nord.
16.000 de containere cu muniție nord-coreeană trimise rușilor
OSC a identificat 64 de transporturi navale, între septembrie 2023 și martie 2025, din portul Rajin (Coreea de Nord) spre Rusia. Acestea au conținut milioane de obuze, care apoi au fost trimise cu trenul la granița cu Ucraina. Analiza arată că, în anumite momente, aproape întreaga muniție folosită de unele unități de artilerie rusești era nord-coreeană.
Pe măsură ce sprijinul militar american devine tot mai incert sub președintele Donald Trump, care îl consideră pe Zelenski responsabil pentru ce se întâmplă în Ucraina, Rusia își întărește pozițiile în regiuni precum Kursk cu ajutor din Asia: soldați nord-coreeni, drone iraniene și bani din China.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_6178e33c77b5ec9d1bd1fe8fe886f872.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_5340426a8ab270d3f7baa25d09ebac1e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b51e8ac67f15c23d130774c9434b700b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9fda79b7390a530c5c40d7f71b914e7c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_41ab469879bced0eb356e1abfc0316a5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_049a14fdf1d62a8a63daf72bc770d825.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_12a1a1f42650d3dfcd37ff56a558f247.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_e95fd968164613ef823223a35bd044fd.jpg)