Înregistrarea a fost pusă la dispoziția anchetatorilor de autoritățile turce.

Presupuşii asasini făceau glume asupra faptului că „nici măcar un măcelar nu taie carnea pe podea”, chiar înainte ca jurnalistul să ajungă la Consulatul saudit din Istanbul, potrivit BBC și Agerpres.

Helena Kennedy, o avocată britanică care a participat la ancheta ONU asupra morţii jurnalistului disident, a ascultat înregistrarea pusă la dispoziţie de autorităţile turce. Persoanele ascultate prin microfoanele de la consulat vorbeau la adresa jurnalistului care urma să fie ucis ca despre „animal destinat sacrificiului”.

„Ei se întrebau ‘dacă corpul şi coapsele ar fi intrat într-un sac în acest fel’, a spus Helena Kennedy la BBC, într-un documentar difuzat în cadrul emisiunii ‘Panorama luni seara. A trecut un an de la uciderea lui Khashoggi, pe 2 octombrie 2018.

Medicul legist din cadrul comandoului saudit suspectat că a dezmembrat corpul se aude spunând în înregistrare: „Ascult adesea muzică atunci când tai cadavre. Uneori, cu o cafea şi un trabuc în mână”, a dezvăluit avocata.

„Este pentru prima dată în viaţa mea când trebuie să dezmembrez pe podea, până şi un măcelar care vrea să tranşeze un animal îl atârnă” de ceva, a mai povestit ea. Apoi „îi auzi râzând, îţi îngheaţă sângele în vine”, a mărturisit Helena Kennedy.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Turcia a pus la dispoziţia ONU o înregistrare de 45 de minute pentru ancheta cu privire la asasinarea jurnalistului saudit, un critic al regimului de la Riad.

Crima, în care ar fi fost implicaţi 15 agenţi saudiţi, a stârnit o emoţie puternică la nivelul comunităţii internaţionale. Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA) şi o expertă ONU, Agnes Callamard, l-au pus în cauză pe prinţul moştenitor saudit, Mohammad bin Salman, care a dezminţit implicarea sa.

Încercând să-şi refacă imaginea extrem de afectată în urma acestui caz, regatul saudit a trimis pe banca acuzaţilor 11 suspecţi, cerând sentinţa capitală pentru cinci dintre ei.

Pe 2 octombrie 2018, Khashoggi a mers la consultat pentru a obţine nişte acte pentru a se putea căsători cu o femeie turcă. „Auzi cum Khashoggi trece de la sentimentul de încredere la frică, apoi la o angoasă crescândă, la teroare şi în sfârşit realizează că ceva fatal i se va întâmpla”, a mai spus avocata britanică.

Raportoarea specială a ONU, Agnes Callamard, care a ascultat şi ea înregistrarea, spune că Jamal Khashoggi şi-a întrebat călăii: ‘Îmi veţi face o injecţie?‘, iar ei îi răspund:‘Da.

„Ceea ce se aude după aceasta relevă că el a fost sufocat cu o pungă de plastic pe cap”, a relatat Agnes Callamard. „La scurt timp, cineva spune: ‘E un câine, pune-i asta pe cap, înfăşoară-l. Se poate înţelege doar că a fost decapitat”, a precizat raportoarea specială a ONU.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Într-un documentar al programului Frontline de la canalul american PBS, prinţul moştenitor saudit, Mohammad bin Salman, a spus că îşi asumă responsabilitatea asasinării lui Jamal Khashoggi, dar a subliniat că a aflat despre aceasta după comiterea faptelor, potrivit AFP.

„Îmi asum întreaga responsabilitate pentru că aceasta s-a întâmplat sub domnia mea”, a spus el, iar justiţia saudită l-a declarat nevinovat.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI