Înregistrarea a fost pusă la dispoziția anchetatorilor de
autoritățile turce.
Presupuşii asasini făceau glume asupra faptului că „nici măcar un măcelar nu taie carnea pe podea”, chiar înainte ca jurnalistul să ajungă la Consulatul saudit din Istanbul, potrivit BBC și Agerpres.
Helena Kennedy, o avocată britanică care a participat la ancheta
ONU asupra morţii jurnalistului disident, a ascultat înregistrarea
pusă la dispoziţie de autorităţile turce. Persoanele ascultate
prin microfoanele de la consulat vorbeau la adresa jurnalistului care
urma să fie ucis ca despre „animal destinat sacrificiului”.
„Ei se întrebau ‘dacă corpul şi coapsele ar fi intrat
într-un sac în acest fel, a spus Helena Kennedy la BBC, într-un
documentar difuzat în cadrul emisiunii ‘Panorama luni seara. A
trecut un an de la uciderea lui Khashoggi, pe 2 octombrie 2018.
Medicul legist din cadrul comandoului saudit suspectat că a dezmembrat corpul se aude spunând în înregistrare: „Ascult adesea muzică atunci când tai cadavre. Uneori, cu o cafea şi un trabuc în mână”, a dezvăluit avocata.
„Este pentru prima dată în viaţa mea când trebuie să
dezmembrez pe podea, până şi un măcelar care vrea să tranşeze
un animal îl atârnă” de ceva, a mai povestit ea. Apoi „îi
auzi râzând, îţi îngheaţă sângele în vine”, a mărturisit
Helena Kennedy.
Turcia a pus la dispoziţia ONU o înregistrare de 45 de minute
pentru ancheta cu privire la asasinarea jurnalistului saudit, un
critic al regimului de la Riad.
Crima, în care ar fi fost implicaţi 15 agenţi saudiţi, a
stârnit o emoţie puternică la nivelul comunităţii
internaţionale. Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA) şi o
expertă ONU, Agnes Callamard, l-au pus în cauză pe prinţul
moştenitor saudit, Mohammad bin Salman, care a dezminţit implicarea
sa.
Încercând să-şi refacă imaginea extrem de afectată în urma
acestui caz, regatul saudit a trimis pe banca acuzaţilor 11
suspecţi, cerând sentinţa capitală pentru cinci dintre ei.
Pe 2 octombrie 2018, Khashoggi a mers la consultat pentru a obţine
nişte acte pentru a se putea căsători cu o femeie turcă. „Auzi
cum Khashoggi trece de la sentimentul de încredere la frică, apoi
la o angoasă crescândă, la teroare şi în sfârşit realizează
că ceva fatal i se va întâmpla”, a mai spus avocata britanică.
Raportoarea specială a ONU, Agnes Callamard, care a ascultat şi
ea înregistrarea, spune că Jamal Khashoggi şi-a întrebat călăii:
‘Îmi veţi face o injecţie?‘, iar ei îi răspund:‘Da.
„Ceea ce se aude după aceasta relevă că el a fost sufocat cu
o pungă de plastic pe cap”, a relatat Agnes Callamard. „La scurt
timp, cineva spune: ‘E un câine, pune-i asta pe cap, înfăşoară-l.
Se poate înţelege doar că a fost decapitat”, a precizat
raportoarea specială a ONU.
Într-un documentar al programului Frontline de la canalul
american PBS, prinţul moştenitor saudit, Mohammad bin Salman, a
spus că îşi asumă responsabilitatea asasinării lui Jamal
Khashoggi, dar a subliniat că a aflat despre aceasta după comiterea
faptelor, potrivit AFP.
„Îmi asum întreaga responsabilitate pentru că aceasta s-a
întâmplat sub domnia mea”, a spus el, iar justiţia saudită l-a
declarat nevinovat.