ÎNREGISTRĂRI AUDIO | Cum sunt tratați copiii de 8 ani dintr-o clasă: „Ia dă-ți o palmă în capul ăla sec! Dă-ți o palmă așa în cap!”

• O documentare a Libertatea arată că băiatul de 8 ani care era ținta preferată a învățătoarei era bătut și acasă.
• La aproape două săptămâni după publicarea acestui articol, școala a trimis un drept la replică.

E trecut de ora 18, final de octombrie 2019. Opt adulți așezați pe două rânduri de bănci, într-o sală de clasă de la Școala Gimnazială “Academician Marin Voiculescu” din Giurgiu, discută despre violența în școală.

“Lasă că a făcut el ceva” 

De-o parte stau doi părinți. În fața lor, membrii comisiei de cercetare disciplinară, printre care cadre didactice din școală și un reprezentant al sindicatului profesorilor. Aceștia urmează să analizeze “cu mare atenție situația conflictuală creată”. 

“Mi-a zis copilul că i-a dat doamna cu caietul în cap. M-am gândit că ei sunt 30, dânsa este una singură. Nu l-a omorât, i-a dat cu caietul, l-o fi atins. Poate să îl pedepsească, sau să îl mai ia de ureche. Nu am fost absurdă să nu îmi atingă copilul”, se adresează o mamă membrilor comisiei de cercetare disciplinară. 

“Dar nu să-și facă un obicei”, o completează timid soțul ei. 

“În următoarea zi i-a dat cu cartea în cap”, își continuă mama povestea. “«Du-te dragă și vezi ce se întâmplă acolo», mi-a zis soțul. Lasă că a făcut el ceva, că nu o să dea doamna cu cartea în cap așa aiurea. Până când ultima dată am venit să-l iau și mi-a spus «doamna mi-a dat cu palma, m-a lovit în spate și am început să plâng», iar el este un copil care nu plânge foarte ușor, și «au început toți colegii să râdă de mine. Atunci am zis «hai să mergem la doamna.»”

Recomandări

România, campioana în UE la riscul de sărăcie pentru persoane care au crescut în familii nevoiașe. Influența educației | Studiu

Au plecat acasă sperând că va fi măcar o ”minimă sancțiune”

Audierea părinților în cadrul comisiei durează puțin peste 40 de minute. La final, aceștia pleacă acasă aproape liniștiți. “Eu le-am dat peste 50% crezare că o să rezolve. Am zis că o să se rezolve chiar cu minimă sancțiune, dar o să văd ceva”, povestește tatăl. 

„Când crești cu bătaie, o să scrii o narațiune în care abuzul e justificabil”

Aceste metode fac parte “din trecutul nostru cultural în care violența era validată ca metodă de creștere”, spune psihiatrul și psihoterapeutul Cristina Petrescu – Ghenea. 

“Când crești cu bătaie, în lipsa unor resurse emoționale și a înțelegerii a ce s-a întâmplat, o să scrii o narațiune în care abuzul este justificabil”, adaugă aceasta. 

Matei*, băiatul femeii și al bărbatului care au luat cuvântul la ședință, e un copil înalt la cei 8 ani ai lui. “Cu un centimetru în plus față de mama”, se descrie pe sine cu mândrie. 

Îl pasionează sportul mai mult decât orice. Îi mai place să se uite la “acțiunile jandarmilor” și povestește cu încântare că a început să le învețe “schema de punere la pământ.” “Unui prieten, când ne jucam trântea, l-am pus pe burtă și i-am pus mâinile la spate ca jandarmii.” 

Recomandări

Capcanele imobiliare pe care să le eviți la achiziția unei locuințe. Arhitect Radu Negoiță: „Apartamente la 35.000 de euro sunt posibile doar dacă le faci de 10-15 mp bucata” I Interviu

*Matei e un pseudonim folosit pentru a proteja identitatea băiatului.

Când s-a plâns inițial că doamna învățătoare l-a lovit părinții nu l-au crezut. În plus, femeia e un cadru didactic bun. În materie de carte, “a ridicat ștacheta sus,” explică tatăl.

Acesta spune deschis că, într-un fel, i-au dat învățătoarei permisiunea să îl pună la punct pe băiat când nu e cuminte. “Urecheați-l, luați-l de perciuni.”

Cu mult înaintea ședinței, tatăl a încercat să rezolve lucrurile. A mers împreună cu soția lui la directorul școlii Luminița Dan, chiar în ziua în care copilul s-a plâns că învățătoarea Florica Popa i-a dat o palmă peste spate. 

Le-a recomandat să ducă băiatul la psiholog

“Ce mi s-a părut dubios, deși noi ne-am dus să reclamăm că învățătoarea ne-a lovit copilul, directoarea a spus în fel și chip că băiatul are probleme și ne recomandă ea un psiholog la București”, povestește tatăl. 

Recomandări

Razii în cluburile de noapte din Ucraina, de unde armata saltă tineri petrecăreți ca să-i trimită pe front | VIDEO

A doua zi, s-a dus să discute direct cu învățătoarea. 

“Doamnă, am înțeles că au fost niște probleme aici. Despre ce este vorba?” întreabă acesta. 

“Mă ignoră. În timp ce discut cu el, mă….mă ignoră. Vorbește în timpul orei. Deranjează copiii. Se urcă pe colegii lui,” îi răspunde învățătoarea. 

Cei doi vorbesc pe hol, în fața clasei. În timpul ăsta, copiii rezolvă niște exerciții din manual, la indicațiile doamnei. Abia după câteva minute de discuții, tatăl rostește întrebarea pentru care a venit. 

“De ce îl considerați pe copilul meu oaia neagră?”

Învățătoarea îi răspunde că băiatul l-a lovit pe un coleg în timpul orei. Tensionat, dar încercând să păstreze un ton politicos, tatăl o întrerupe. 

“Am înțeles că ați început să îl loviți și dumneavoastră”.

Învățătoarea nu neagă, dar insistă că băiatul a deranjat ora. 

“Da, doamnă, dar nu se aplică măsuri de astea.”

“Știu că nu se aplică, dar eu am încercat, credeți-mă…toate metodele”, răspunde aceasta.

“Eu sunt foarte revoltat pe ce ați făcut dumneavoastră. Cel puțin pe ultima săptămână. Mi-a spus că l-ați lovit cu cartea în cap, că l-ați strâns de mână”, îi spune tatăl.

“Stați liniștit, că nu l-am lovit tare”

“Doamnă, eu înțeleg. Dar nu sunt de acord cu violența verbală și violența fizică.”

“Dar nici eu nu sunt violentă.”

Femeia mută discuția treptat spre personalitatea lui Matei. Îl descrie ca pe-un copil dificil, agresiv și neatent. Pentru tată, agresivitatea învățătoarei rămâne undeva în spate, ca o consecință firească, de neevitat a comportamentului băiatului, ca un obiect care pare tot mai mic pe măsură ce te îndepărtezi de el. Devine ceva secundar în conversație, ca și cum, adult și educator deopotrivă, femeia este satelitul planetei amenințătoare a băiatului de 8 ani.  

Problema e că se crede șmecher și pe alții îi provoacă. Ei sunt provocați între ei să se jignească, să se răzbune unul pe celălalt. Și eu nu vreau răzbunare, vreau împăcare.

Învățătoarea:

Spre finalul discuției, femeia se adresează elevilor din clasă. I se pare că sunt prea gălăgioși, așa că ridică două fete în picioare, drept pedeapsă. 

“Vă rog să stați în picioare! Hai, în picioare amândouă!”

Apoi se întoarce la tată. “Pe toți vreau să îi determin să fie colegi buni. Dacă și dumneavoastră mă susțineți, eu zic că o să meargă bine. Nu îmi plac problemele.”

Drumul hârtiilor

Tatăl decide să meargă pe calea instituțională câteva zile mai târziu, după ce aude că învățătoarea le-ar fi spus unor părinți să strângă semnături astfel încât Matei să fie mutat din clasă.

Mai întâi face o sesizare la nivelul școlii. “Orice persoană poate sesiza unitatea de învăţământ/instituţia de învăţământ cu privire la săvârşirea unei fapte ce poate constitui abatere disciplinară”, potrivit Legii educației naționale nr.1/ 2011, art. 280 alin. (3).

Dar comisia disciplinară nu consideră că faptele prezentate de către părinți reprezintă o abatere disciplinară. 

Recomandă însă “convocarea unei ședințe cu părinții la care să fie invitați directorul școlii în calitate de mediator, psihologul școlii, un reprezentant al ISJ Giurgiu, un reprezentant al Inspectoratului de Poliție cât și un reprezentant de la Protecția Copilului.” O astfel de ședință nu a avut loc. 

Nemulțumit, tatăl face o contestație, dar și contestația este respinsă. Legea educației prevede că doar persoanele sancționate pot face o contestație, nu și cei care au făcut sesizarea.

”Să nu ne mai știe nici vântul, nici pământul”

Nu reușește să obțină nici sprijinul celorlalți părinți. Într-o ședință cu clasa ce are loc după cercetarea disciplinară a învățătoarei, nu critică nimeni comportamentul agresiv al femeii. Ba mai mult, unul dintre părinți o întreabă pe învățătoare, referindu-se la elevi: “De ce nu îi mai urecheați?”.

“N-o să mă mai vedeți pe mine. N-o să mă mai ating de absolut nici un elev”, îi răspunde aceasta.

 “Bineînțeles că eu vreau să fiu ca o mamă, dar trebuie să fiu și învățătoare. Trebuie să am oarecare autoritate. Să discutăm aici, să ne spălăm rufele în familie. Să nu ne mai știe nici vântul, nici pământul. Nu e nici în interesul dumneavoastră ca părinte, nici al meu”, adaugă învățătoarea.

Mai departe, tatăl se adresează altor instituții: Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Giurgiu.  

Cei de la DGASPC îl anunță că “faptele reclamate nu intră în aria de competență a DGASPC Giurgiu. Vă îndrumăm să vă adresați organelor de poliție”. 

Răspunsul ISJ Giurgiu vine la mai mult de o lună. 

“ISJ Giurgiu, prin Colegiul de Disciplină de pe lângă ISJ Giurgiu nu are atribuții legale privind soluționarea contestației dumneavoastre (…) Singura persoană care poate formula contestație sau o eventuală cerere de chemare în judecată este persoana vizată de respectiva anchetă disciplinară”.

Drumul probelor

Tatăl decide atunci să apuce altă cale. Una care să îi aducă “probe”. Îi pune copilului un telefon în ghiozdan, care să înregistreze tot ce se întâmplă la ore. “Lui nu i-am spus. A descoperit în a treia sau a patra zi”, povestește bărbatul.

Nu se poate să mai vorbești! În picioare! În picioare! Gura închisă! Gura închisă și tu! Taci din gură, nu ai dreptul să vorbești! Dacă mai ieșiți din bancă, o să vă pun la colț să stați în picioare, cu brațele ridicate!

Învățătoarea către elevi:

Ce au auzit părinții pe telefonul din ghiozdan

Înregistrările au fost făcute la începutul lui decembrie 2019. 

În 5 decembrie, la o lecție despre emițător și receptor, abstractă și dificilă pentru niște copii din clasele primare, o fetiță cere explicații despre ce înseamnă mesajul. Nu știe cum să rezolve exercițiul propus de învățătoare. 

-Doamna, unde este mesajul, trebuie să scriem și noi din nou mesajul?

-Păi daa! Trebuie să scrii ce este!
-Doamna! 

-Care-i mesajul? Scrie sub el, în caseta pentru mesaj. Să arăți că știi care e mesajul. Ai înțeles?
-Deci eu transcriu pe tot?

-Nu transcrii nimic fetițo, e mesajul scris!!! Doar trebuie să scrii subiectul, ăla e mesajul. [trântește ceva]. Doamne, sunteți groaznici!”

”Nu vă bat cap în cap, dar nici bine nu vă fac”

Într-o altă zi, îi amenință pe doi copii că îi dă cap în cap. Apoi devine conștientă de ce a zis și încearcă să se corecteze. 

“Dacă vă mai văd vorbind vă bat cap în cap până vă cresc cornițe ca la reni. Că tot avem nevoie de doi reni acuma iarna. Deci, am zis fiți atenți! Nu e glumă. V-am avertizat, da? Nu vă bat cap în cap, dar nici bine nu vă fac.”

Altă dată îi spune unei fetițe să se ridice în picioare și să își dea o palmă “în capul ăla sec”, pentru că eleva pune punct în loc de semnul întrebării la sfârșitul unei propoziții. Apoi continuă: “Dă-ți o palmă așa în cap. Cum să spui că se pune punct dacă e o întrebare?”

Înregistrările conțin multe astfel de exemple. Codul de etică al personalului didactic din învăţământul preuniversitar prevede “interzicerea agresiunilor verbale, fizice şi a tratamentelor umilitoare asupra beneficiarilor direcţi ai educaţiei”. 

Violența are efecte extrem de nocive asupra copiilor, inclusiv la nivel cognitiv, explică Oana Georgescu, psihoterapeut specializat în dezvoltarea copilului și familiei. 

“Un copil stresat nu mai poate functiona cognitiv, la fel ca un copil nestresat. Cu alte cuvinte, o dojană aruncată disciplinar de la o persoană de care copilul depinde (…) când este repetată, deci se transformă într-un model, devine un drum bine bătut care cel mai probabil va avea consecințe și mai grave.”

La rândul lor, cadrele didactice sunt supuse unui mare stres

Dar de ce ajung cadrele didactice să recurgă la agresiuni fizice și verbale? Psihoterapeuții și specialiștii în educație cu care am vorbit au explicat că unul dintre motive ar fi stresul profesional foarte mare în rândul profesorilor și învățătorilor.

“E o meserie super la risc de burnout și o serie de patologii din sfera sănătății mintale”, spune psihiatrul de copii și psihoterapeutul de familie Cristina Petrescu – Ghenea. 

Combinat cu traume personale, stresul poate să aducă la suprafață anumite manifestări agresive. “Nu vorbim de justificări sau de scuze pentru comportamente abuzive. Vorbim de înțelegerea complexității umane. Fără să știm aceste rădăcini nu avem cum să adresăm problema”, adaugă aceasta.

Relația profesor – elev este și o discuție despre putere, adaugă psihoterapeutul Oana Georgescu. “Copiii nu se pot apăra (…) și atunci forma această brută a furiei, iritării, copleșirii, propriei neputințe sau ce simt acești oameni nu are o cenzură în exterior și se poate manifesta.”

Psihiatrul Cristina Petrescu – Ghenea spune că ar trebui să existe traininguri naționale pentru toți profesorii și evaluări psihologice făcute pe bune în ceea ce-i privește pe aceștia. “E nevoie și de grupuri de sprijin pentru profesori, de management al burnout-ului.” Când aceștia se simt copleșiți, trebuie să ceară ajutorul unor specialiști. 

“I-am mai dat și eu o palmă”

Tatăl lui Matei recunoaște că băiatul a fost lovit nu doar la școală, dar și acasă. 

“I-am mai dat și eu o palmă, că na. Nu zic că e în regulă ce am făcut. Nu e ok. Dar am fost pus și în situația asta, că e copil. Orice copil face anumite lucruri.” 

Apoi adaugă. “Regret absolut tot ce-am făcut. Din păcate, stresul de la muncă, din alte părți, refulează într-o situație ca asta. Cu toate că n-ar trebui.”

Majoritatea părinților nu consideră că „lovitul cu palma” sau „urecheala” ar fi forme de violență fizică. 

Există o corelație între frecvenţa actelor de violenţă ale elevilor şi pedepsele fizice aplicate în familie. Mai mult de un elev din zece supuşi pedepselor fizice în familie au prezentat în mod frecvent acte de agresivitate, conform Raportului Național de Sănătate a Copiilor și Tinerilor din România, publicat în 2018. 

Altfel spus, violența pornește de la adulți, fie ei părinți sau profesori. Iar comportamentele violente în rândul copiilor sunt, de multe ori, o oglindă a violenței adulților.

“Copilul este ultimul care ar trebui să meargă în consiliere”, explică terapeutul Cristina Petrescu – Ghenea. “Pui povara vindecării pe umerii unui copil. A vindecării unui sistem. Sistemul din clasă, sistemul familial. Aceste mici sisteme din care copilul face parte. Ori eu, ca terapeut, pot să mă împrietenesc super bine cu acest copil. Dar când îl trimit în aceleași medii, va avea fix aceleași reacții.” 

***

Înregistrările audio au fost depuse ulterior de părinți la Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu și la Ministerul Educației, împreună cu alte documente. 

Inspectoratul avea un termen de cel mult 15 zile pentru a constitui o comisie de etică care să analizeze situația, conform Ordinului nr. 5.550 din 6 octombrie 2011. Termenul a fost depășit cu mai mult de două săptămâni deja. Inspectorul Școlar General Adelina Sîrbu a declarat pentru Libertatea că se va constitui comisia, dar că s-a întârziat pentru că nu mai au jurist de la începutul anului.

***

Directorul Școlii Gimnaziale “Academician Marin Voiculescu” din Giurgiu, Luminița Dan, și învățătoarea Florica Popa nu au dorit să își exprime punctul de vedere pentru acest articol. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro