ComenteazăAproape unu din patru locuitori ai României trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent, precizează INS.
În perioada 2017-2020, rata sărăciei, estimată în raport cu pragul stabilit în funcţie de nivelul şi distribuţia veniturilor din anul pentru care se face evaluarea, a avut o evoluţie oscilantă, maximul perioadei fiind atins în 2019 (23,8%), iar minimul, în 2020 (23,4%).
Cea mai înaltă incidenţă a sărăciei s-a înregistrat între anii 2017-2020 în rândul copiilor în vârstă de până la 18 ani şi al tinerilor de 18-24 de ani, circa 3 din 10 dintre aceştia s-au aflat sub pragul de sărăcie, mult peste nivelurile corespunzătoare adulţilor.
În ultimul an comparativ cu începutul perioadei analizate, s-a observat o descreştere a fenomenului sărăciei atât la grupa de vârstă 18-24 de ani (de 3 puncte procentuale), cât şi în rândul copiilor (de circa 2 puncte procentuale). O creştere semnificativă a ratei sărăciei în decursul perioadei s-a resimţit însă la grupa de vârstă de 65 de ani şi peste (cu 4,5 puncte procentuale).
Anul trecut, cele mai mari rate ale sărăciei s-au înregistrat în regiunile Nord-Est (35,6%), Sud-Vest Oltenia (32,7%) şi Sud-Est (32,6%), iar cea mai mică, în Bucureşti-Ilfov (2,4%).
Aproape 15% din totalul persoanelor ocupate se află sub pragul de sărăcie, arată sursa citată. În cadrul persoanelor antrenate într-o activitate economico-socială de tip salarial sau pe cont propriu, se remarcă diferenţierile între sexe: 18,1% dintre bărbaţi, respectiv 10,4% dintre femei au fost sub pragul de sărăcie.
Riscul de sărăcie al persoanelor neocupate a crescut pe perioada analizată în special şomeri, cu 11,3 puncte procentuale, mai pronunţat la femei (14,3 puncte procentuale) decât la bărbaţi (10 puncte procentuale).
La pensionari riscul de sărăcie a crescut în 2020 faţă de 2017 cu 6,2 puncte procentuale.
Institutul Naţional de Statistică mai menţionează că un factor important în apariţia şi intensificarea stării de sărăcie îl constituie existenţa şi numărul copiilor aflaţi în întreţinerea gospodăriei din care face parte persoana respectivă. Sărăcia este mai frecventă în rândul persoanelor care trăiesc în gospodăriile cu copii dependenţi (în anul 2020 a atins 25,4%), decât în cazul celor care trăiesc în gospodăriile fără copii (20,8% în ultimul an).
În 2020, dintre gospodăriile cu copii dependenţi, cele mai puternic afectate de sărăcie au fost gospodăriile numeroase formate din 2 adulţi cu 3 sau mai mulţi copii dependenţi (mai mult de jumătate), familiile monoparentale, părinte singur cu cel puţin un copil dependent (aproape trei din zece), a celor de 3 sau mai mulţi adulţi cu copii dependenţi (puţin peste un sfert), dar şi persoanele din gospodăriile formate din 2 adulţi cu 2 copii dependenţi (aproape un sfert).
În comparaţie cu acestea, gospodăriile formate din 2 adulţi şi un copil dependent au fost afectate de sărăcie într-o măsură mai redusă (11%).
Persoanele singure sunt mai expuse riscului de sărăcie, în special în cazul femeilor (40,8% faţă de 25,6% la bărbaţi). De asemenea, persoanele care trăiesc singure devin tot mai sărace pe măsura înaintării în vârstă: persoanele în vârstă de până la 65 de ani au o rată de sărăcie de 25,8%, pe când cele cu vârsta de 65 ani şi peste sunt sărace în proporţie de 42,1%.
Rata sărăciei relative reprezintă ponderea persoanelor sărace (care au un venit disponibil pe adult-echivalent mai mic decât pragul stabilit la nivelul de 60% din media veniturilor disponibile) în totalul populaţiei.