Potrivit INS, preţurile de consum în luna octombrie 2017 comparativ cu luna octombrie 2016 au crescut cu 2,6%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2016 ‐ octombrie 2017) faţă de precedentele 12  luni  (noiembrie 2015 –  octombrie 2016), calculată pe baza IPC, este 0,7%. Determinată pe baza IAPC, rata medie  este 0,6%.

Consumatorii de citrice, fructe, ouă și unt au resimțit cel mai puternic mărirea prețurilor. În topul creșterilor s-au aflat și transportul aerian și energia electrică.

intrucat , alaturi de transportul aerian si energia eletrica s-au aflat in topul cresterilor de pret.

Lista produselor care s-au scumpit în ultimele 12 luni.

Banca Națională a României (BNR) estimează o inflație de 3,2% la finele anului viitor, guvernatorul Mugur Isărescu apreciind că ”prețurile vor crește mai repede decât anticipasem”, iar maximul se va înregistra în perioada ianuarie-martie.

În opinia lui Isărescu, inflația va urca spre sfârșitul anului 2017, urmând ca în perioada ianuarie-martie 2018 să se atingă un nivel și mai mare, pentru ca apoi acesta să se ”aplatizeze”.

Concret, din cauza accizei de 7 eurocenți și a creșterii cotațiilor internaționale la petrol se scumpesc benzina și motorina. Deja cele mai scumpe sortimente au trecut de pragul psihologic de 6 lei pe litru, după ce în luna august prețul mediu era în jur de 4,5 lei pe litru.

Pe de altă parte, se scumpesc și gazele din cauza creșterii consumului și a estimărilor pentru o iarnă mai grea. Oficialii Transgaz au declarat joi că stocul de gaze este cel mai mic din ultimii cinci ani, iar România va trebui să importe mai multe gaze din Rusia. Or, gazele sunt mai scumpe în timpul iernii.

De asemenea, prețul energiei electrice a ajuns din nou la valori foarte mari pe bursa de profil OPCOM, iar de la 1 octombrie curentul electric s-a scumpit cu 5%.


REPORTAJ VIDEO | Au spart un bancomat într-un minut! Cei mai buni hackeri din lume sunt zilele acestea în Bucureşti

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News